Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Absolvenți

Ce spun cei care au trecut prin școală… (emailuri de la absolvenți)

 

Pentru ca am avut privilegiul de a petrece 8 ani in institutia Moise Nicoara, voi defini ce inseamna aceasta scoala pentru mine in 8 pasi:

Clasa a 5-a: mandria de a studia intr-una dintre cele mai frumoase cladiri din oras si din tara
Clasa a 6-a: paradoxul de a avea media 9 la matematica, dar a castiga premii la concursuri interjudetene
Clasa a 7-a: fascinatia de a asculta saptamanal 15 profesori diferiti vorbind cu egala pasiune despre materia lor
Clasa a 8-a: prietenii de durata formate pe partiile de la Paltinis si pe plajele din Costinesti
Clasa a 9-a: flexibilitatea de a aprofunda materiile preferate in anii de liceu
Clasa a 10-a: furia de a pierde finala campionatului judetean de fotbal la 11m
Clasa a 11-a: expunerea directa la invatamantul anglo-saxon, prin schimbul de experienta in Anglia
Clasa a 12-a: posibilitatea de a alege intre cele mai bune universitati din tara si din strainatate

Andrei Grecu, analist, Lehman Brothers, Londra

 

Mi-a placut la Moise Nicoara pentru ca am avut parte de o pregatire intensiva si riguroasa la matematica si fizica, am invatat 2 limbi si creat un pachet de cunostinte generale. Prin daruirea profesorilor care organizeaza „cercurile” de matematica si fizica se incurajeaza participarea la olimpiadele scolare, creendu-se un spirit de competitie care te impinge sa iti dezvolti potentialul. Toate acestea mi-au fost extreme de utile in ultimii 2 ani de liceu si de Universitate in Marea Britanie.

Sunt mandru sa ma numar printre absolventi deoarece brandul „Moise Nicoara” are conotatii internationale foarte puternice. Prieteniile pe care le-am format sunt de lunga durata, iar fostii absolventii lucreaza sau studiaza in toate colturile lumii. Cei 6 ani petrecuti pe bancile Colegiului National Moise Nicoara au avut un rol decisiv in evolutia carierei mele. Reputatia de top a colegiului impreuna cu dedicatia si pregatirea profesorilor reprezinta un loc de formare ideal.

Sebastian Potocean, analist, Ernst&Young, Londra

 

„Am petrecut 8 ani in Colegiul National Moise Nicoara, perioada de care imi voi aduce mereu aminte cu multa placere. A fost o perioada de formare si maturizare, la care acest colegiu a contribuit decisiv. Calitatea educatiei, a profesorilor si a elevilor este incontestabila, contribuind la crearea unui mediu care incurajeaza performanta si excelenta. Astfel se formeaza o baza extrem de solida, pe care urmeaza sa se construiasca tot viitorul elevilor. Iar esenta Colegiului Moise Nicoara consta, pentru mine, in relatiile ce se formeaza parcurgand acest proces al educatiei, prieteniile care dureaza o viata, legate de baza comuna ce o ofera apartenta la aceasta scoala de elita”.

Andrei Boroș, analist, JPMorgan, Londra

 

„Asemănătorul îl caută pe asemănător”, spune un vechi dicton platonic. Acest principiu este mai ales adevărat când vine vorba despre educație. Tinerii pot atinge excelența numai prin exigență, competiție, emulație și continuitate cu tradiția. Aceste valori se regăsesc din plin în educația oferită de Colegiul Național,, Moise Nicoară”, de care atâția arădeni de excepție se simt astăzi legați. Pentru cei îndrăgostiți de lucrul bine făcut și doritori să depășească rutina mediocrității, întâlnirea cu elevii și profesorii acestui așezământ liceal reprezintă o mare șansă.

Dr. Mihail NEAMŢU, Universitatea București

 

Pentru mine, Liceul (atunci), Colegiul National (acum) Moise Nicoara a fost fara doar si poate un loc de formare. In cei patru ani petrecuti la Moise Nicoara, am reusit sa construiesc o baza foarte solida, care mi-a fost utila atat in ultimii doi ani de liceu petrecuti in Marea Britanie, cat si in timpul facultatii, si pe care inca mai construiesc.

Am ajuns sa apreciez cu adevarat contributia Colegiului National Moise Nicoara la dezvoltarea mea in doua etape majore din viata – cei doi ani petrecuti la Colegiul Sedbergh din Marea Britanie si cei patru ani petrecuti la Universitatea Harvard din Statele Unite. Faptul ca am avut succes si am concurat fara probleme cu alti elevi si studenti de exceptie din cadrul acestor doua institutii de invatamant renumite si de traditie mi-a confirmat rolul important al educatiei primite la Moise Nicoara.

Pe langa multa matematica, fizica sau engleza pe care le-am invatat la Moise Nicoara, mi-am dezvoltat si perseverenta, competitivitatea si diverse abilitati de comunicare si de lider. Evident, nu eram constient de toate acestea in urma cu 10 ani, dar uitandu-ma inapoi, imi dau seama ca meciurile de debate de sambata dimineata sau problemele suplimentare din Nastasescu sau eseurile acelea multe la engleza au avut un rol cu mult mai mare decat cel strict academic. Au avut rolul de a ne forma ca oameni.

Doresc pe aceasta cale sa le multumesc inca o data tuturor profesorilor mei de la Moise Nicoara si sunt mandru sa ma numar printre fostii elevi ai acestui colegiu.

Radu Tatucu, analist, Boston

 

Am 28 de ani, din care 8 ani i-am petrecut la Liceul Moise Nicoara. Nu este numai o perioada lunga, dar in special una marcanta pentru viata mea. Cand am intrat in clasa a 5-a, eram doar un copil de 10 ani, aflat la primul pas catre maturizare. Cand am absolvit liceul, 8 ani mai tarziu, devenisem o tanara pregatita sa se lanseze in viata. Pe parcursul celor 8 ani am incercat sa profit la maxim de tot ceea ce imi oferea Liceul Moise Nicoara. Am invatat ce inseamna studiul, munca intensiva, responsabilitatea, dar si sentimentul de apartenenta la o colectivitate deosebita de profesori si elevi. Aici m-am format, si acest bagaj il voi purta cu mine toata viata cu multa mandrie si recunostinta.

Mi-as dori ca si studentii mei actuali sa fi beneficiat de o pregatire asemanatoare celei pe care am primit-o eu la Liceul Moise Nicoara. Sunt convinsa ca evolutia mea de dupa absolvirea liceului se datoreaza in mare parte acestei pregatiri.

 

Lect. Dr. Eva Kaslik

Universitatea de Vest, Timișoara

Facultatea de Matematică și Informatică. Departamentul de Informatică

 

Dar…

 

sunetul clopoțelului a adus la acest bătrân liceu de pe malul Mureșului și pe mulți distinși cărturari ai culturii naționale.

 

Moise Nicoară
Reprezentant de seamă al luptei pentru emanciparea culturală a românilor transilvăneni din prima jumătate a sec. al XIX-lea. În 1813 a fost profesor de latină și germană la gimnaziul din București, iar în 1833 revizor al școlilor din Principatul Valahiei.

Vasile Goldiș
Publicist și luptător pentru făurirea statului național român, raportor al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Ministru; șef de resort la Culte și Instrucțiune Publică, în Consiliul Dirigent.

Emil Monția
Muzicolog de seamă al timpurilor noastre. Legat de creațiile artistice ale poporului, Monția valorifică tezaurul folcloric și muzical popular.

Tiberiu Popoviciu
Profesor universitar la Cluj. Lucrări în domeniul funcțiilor variabile, reale, analizei numerice, algebrei și teoriei numerelor, mecanismelor automate. Mai multe informații despre creatorul industriei IT din Cluj Napoca se pot citi pe site-ul Institutului de Calcul ”Tiberiu Popoviciu” din Cluj Napoca și le găsiți aici.

Dimitrie D Stancu

Matematician român, recunoscut pe plan internațional, cu rezultate remarcabile în domeniul analizei numerice și teoriei aproximării, membru de onoare al Academiei Române. Alte informații relevante găsiți aici.

Caius Iacob
Profesor universitar la Cluj și București. A publicat lucrări în domeniul mecanicii fluidelor și al analizei matematice. Contribuții privind ecuațiile cu derivate parțiale și problema derivatei oblice a lui Poincare.

Valeriu Novac
Profesor universitar la catedra de fizică a universității din București. Contribuții în fizica particulelor elementare, mecanica cuantică și istoria fizicii. A dezvoltat teoria fotonică a luminii și teoria câmpului electromagnetic.

Mircea Stănescu
Publicist, animator al culturii românești din părțile Aradului; conduce populara revistă umoristică „Gura Satului”, între 1879-1882.

Ioan Suciu
Unul din conducătorii luptei pentru drepturile sociale și naționale ale poporului român din Transilvania, organizator al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Ministru-șef de resort la organizarea și pregătirea Constituantei în Consiliul Dirigent.

Ioan Slavici
Clasic al literaturii române, a făcut parte din cercul „Junimii”. Creator al „realismului popular”, moralizator sau, uneori, idilic, analist al sufletului țărănesc, a evocat în nuvele conflicte dramatice din viața satului. A scris romane de observare socială („Mara”) sau de evocare istorică („Din bătrâni”); comedii („Fata de birău”); drame („Gașpar Grațiani”); memorialistică („Lumea prin care am trecut”).

 

sus