Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

AXIOMA ONTOLOGICĂ A TRANSDISCIPLINARITĂŢII

                                                                                                                                                  Drd. IRINA DINCĂ

                                                                              Universitatea de Vest Timişoara

                                       „Singurul sens pe care îl pot da verticalităţii omului:

                                                          perceperea diferitelor nivele de Realitate.” [1]

(Basarab Nicolescu, Teoreme poetice)

O cunoaştere adecvată a metodologiei transdisciplinare trebuie să pornească de la o înţelegere a pilonilor conceptuali pe care aceasta se fundează. În rândurile ce urmează, voi aprofunda axioma ontologică formulată de Basarab Nicolescu, a existenţei mai multor niveluri de Realitate, pornind de la câteva clarificări conceptuale şi ajungând la câteva contextualizări care deschid metodologia transdisciplinară spre nebănuite aplicaţii în cele mai variate sfere ale cunoaşterii.

CE ESTE REALITATEA? Imaginea pe care ne-o formăm din şcoală despre ce înseamnă Realitatea este de multe ori fie superficială şi reducţionistă, fie haotică şi bulversantă. Mai exact, există tentaţia de a vedea Realitatea omogenă, guvernată de legi universal valabile, aşa cum există şi cealaltă extremă, pulverizarea Realităţii în parcele disparate, corespunzătoare fiecărei dintre cele peste 8000 de discipline existente. Prima variantă este cea construită în câteva secole de gândirea ştiinţifică, pe structura de rezistenţă a fizicii clasice; celălalt model de reprezentare a Realităţii este mai recent, o consecinţă a boomului disciplinar din ultimul secol şi un efect al confruntării cu complexitatea deconcertantă a lumii. Fiecare din aceste două versiuni despre Realitate oferă însă doar o faţetă a imaginii ei complete: unitate, respectiv pluralitate. De abia viziunea transdisciplinară propune o împletire a acestora, sub semnul terţului inclus, într-o Realitate care este în acelaşi timp unitate deschisă şi pluralitate complexă.

În acest context, întrebarea „Ce este Realitatea?” (chiar unul dintre titlurile unei cărţi recente a lui Basarab Nicolescu despre mentorul său, Ştefan Lupaşcu) are un rol esenţial în înţelegerea viziunii transdisciplinare. Încercând să găsească un răspuns coerent la această delicată interogaţie, transdisciplinaritatea îşi asumă dificila sarcină trasată la mijlocul secolului trecut de unul dintre fondatorii fizicii cuantice, Wolfgang Pauli (laureat al Premiului Nobel): „formularea unei noi idei de realitate este sarcina cea mai importantă şi cea mai grea a vremurilor noastre”. Într-adevăr, întrucât prin prisma imaginii pe care o avem despre Realitate trec toate percepţiile, reprezentările şi ideile noastre. În acelaşi timp, gândurile, sentimentele şi acţiunile noastre modelează şi modifică Realitatea, care nu este imuabilă, ci dinamică, în continuă transformare: „Realitatea depinde de noi: ea este plastică[2]. În consecinţă, şi noi purtăm responsabilitatea pentru ceea ce este Realitatea, întrucât putem să alegem să intrăm în armonie cu ea sau, dimpotrivă, să o perturbăm, să optăm pentru alternativa evoluţiei sau cea a autodistrugerii.

Basarab Nicolescu înţelege prin Realitate „ceea ce rezistă experienţelor, reprezentărilor, descrierilor, imaginilor ori formalizărilor noastre matematice”[3], spre deosebire de Real, „ceea ce este”, dar nu poate fi niciodată în totalitate cunoscut. Realitate înseamnă astfel ceea ce poate fi reprezentat sau descris, ceea ce putem transpune în limbaj, imagini sau formule matematice, într-un cuvânt, ceea ce este raţionalizabil. Ceea ce nu înseamnă că Realitatea depinde doar de modul în care noi o configurăm, ea nu este subiectivă, un simplu construct teoretic, modelat social, ci trans-subiectivă, întrucât ea implică şi ceea ce rezistă experienţelor noastre, ceea este susţinut, verificat şi confirmat experimental.

CE ESTE UN NIVEL DE REALITATE? Secole de-a rândul, gândirea ştiinţifică a pornit de la premisa că există câteva legi fundamentale care guvernează Realitatea, aceleaşi de la infinitul mic la cel mare, dezideratul ştiinţei fiind tocmai formularea lor teoretică şi verificarea lor experimentală. Doar că universalitatea legilor naturii a fost infirmată chiar pe cale ştiinţifică, în primele decenii ale secolului trecut, de către revoluţia cuantică, prin care s-a dovedit că legile valabile în macrofizică sunt suspendate în lumea particulelor elementare, care interacţionează după alte legi decât cele ale fizicii clasice. Imposibilitatea unificării celor două seturi de legi, ale fizicii clasice cu cele ale fizicii cuantice, i-a adus cercetătorului cuantic Basarab Nicolescu revelaţia unei Realităţi cu mai multe niveluri, fiecare cu corpusul aferent de legi radical diferite, imposibil de redus unul la altul.

O privire în oglindă a celor două niveluri de Realitate aduse în discuţie, cel al fizicii clasic şi cel al mecanicii cuantice, dezvăluie o opoziţie ireductibilă a conceptelor fundamentale. Astfel, în lumea macrofizică e incontestabilă continuitatea în timp şi spaţiu, întrucât pentru a parcurge o distanţă între două repere spaţio-temporale, este necesară trecerea prin toate punctele intermediare ce se află între acestea. În lumea cuantică însă, discontinuitatea implică vidul dintre oricare două puncte din spaţiul cuantic, între ele neexistând absolut nimic, nici alte particule, nici altceva, doar vidul cuantic. Şi cauzalitatea se manifestă complet diferit la cele două niveluri: dacă în primul, cel vizibil, cauzalitatea locală implică o înlănţuire de cauze şi efecte imediate, la celălalt nivel, cel cuantic, entităţile sunt non-separabile, ele interacţionează independent de distanţa fizică ce le desparte, existând aici o cauzalitate globală întru totul diferită de cea locală. Determinismul prin care la nivel macrofizic stările fizice pot fi prevăzute complet prin calcul matematic este suspendat la nivel microfizic, unde indeterminismul face imposibilă trasarea unei traiectorii precise a entităţilor cuantice.

În viziunea transdisciplinară Realitatea se dovedeşte astfel a fi pluristratificată, fiecare nivel al ei având propriul set de legi, diferite de cele ale celorlalte niveluri. În definiţia formulată de Basarab Nicolescu, un nivel de Realitate presupune un ansamblu de legi generale (în cazul sistemelor naturale) sau norme generale (în cazul sistemelor sociale), inadecvate celorlalte niveluri de Realitate existente.

Nivelurile de Realitate se deosebesc prin legile diferite ce le guvernează şi nu se confundă cu „nivelurile de organizare”, care aparţin unuia şi aceluiaşi nivel de Realitate, respectând aceleaşi legi, fiecare nivel de Realitate putând avea în structura sa mai multe niveluri de organizare. În acest sens, Basarab Nicolescu oferă exemplul unor discipline diferite, expresii ale altor niveluri de organizare, precum fizica clasică şi economia marxistă, care aparţin însă aceluiaşi nivel de Realitate, întrucât presupun acelaşi set de legi bazate pe determinism şi cauzalitate locală. Acest nivel este însă radical diferit de cel în care se situează, de pildă, fizica cuantică şi psihanaliza, alte două discipline care corespund unor niveluri de organizare diferite, dar care dovedesc neaşteptate similitudini (Ştefan Lupaşcu descoperea un izomorfism între lumea cuantică şi lumea psihică, cele două funcţionând după aceeaşi logică, a terţului inclus). Ceea ce deosebeşte aşadar nivelurile de organizare de nivelurile de Realitate este absenţa, respectiv existenţa discontinuităţii.

CE ESTE DISCONTINUITATEA? Descoperită mai întâi în structura lumii cuantice, discontinuitatea este mai apoi intuită de Basarab Nicolescu şi între nivelurile de Realitate, sub forma unui vid ce le separă radical, făcând imposibilă reducerea unuia la altul. Discontinuitatea implică existenţa, între nivelurile de Realitate şi dincolo de ele, a unei zone de non-rezistenţă, care nu poate fi prinsă de experienţele, reprezentările, descrierile, imaginile sau formalizările noastre matematice, o zonă de transparenţă absolută care este asociată sacrului. Această zonă de non-rezistenţă este cea care separă între ele nivelurile de Realitate, asigurându-le autonomia de legi şi norme, susţinând pluralitatea complexă a Realităţii. În acelaşi timp, tot această zonă de transparenţă face posibil fluxul de informaţie ce traversează toate nivelurile de Realitate, asigurând coerenţa şi autoconsistenţa Realităţii, unitatea deschisă a lumii. În acest fel, conform noului Principiu al Relativităţii formulat de Basarab Nicolescu, Realitatea nu este structurată ierarhic, nu există un nivel de Realitate privilegiat, întrucât fiecare nivel de Realitate este ceea ce este datorită celorlalte niveluri de Realitate existente. De pildă, modificarea infimă a unei constante la nivelul cuantic ar perturba nivelul macrofizic, care ar influenţa la rândul său nivelul cosmic, făcând imposibilă chiar existenţa planetelor.

CONTEXTUALIZĂRI Care este locul fiinţei umane în această Realitate multidimensională? Răspunsul ne este sugerat de una dintre teoremele poetice ale lui Basarab Nicolescu: „Omul este veriga ce lipseşte diferitelor nivele de Realitate”[4]. Nivelurile de Realitate ale lumii exterioare, care constituie împreună cu zonele de non-rezistenţă dintre şi de dincolo de ele Obiectul cunoaşterii, îşi găsesc un corespondent în nivelurile de percepţie ale Subiectului cunoscător. Astfel, percepţia noastră se structurează şi ea pe mai multe niveluri, adecvate nivelurilor de Realitate la care ea se raportează, asigurând înţelegerea corectă a Realităţii, care nu poate fi posibilă decât dacă fiecare nivel de Realitate se oglindeşte, complementar, într-un nivel de percepţie aferent. Recunoaşterea multitudinii nivelurilor de Realitate este iluzorie dacă ele sunt raportate la un singur nivel de percepţie (de exemplu, cel al gândirii ştiinţifice), tot aşa cum afirmarea mai multor niveluri de percepţie este zadarnică dacă Realitatea este redusă la un singur nivel de Realitate (de pildă, cel macrofizic). Mai mult, pentru ca această interacţiune între Obiectul şi Subiectul cunoaşterii să fie posibilă, este esenţial ca nu doar nivelurile de Realitate şi cele de percepţie să corespundă, ci şi zonele de non-rezistenţă, care comunică prin ceea ce Basarab Nicolescu numeşte Terţul Ascuns.

Pornind de la modelul nivelurilor de Realitate, Basarab Nicolescu descoperă o serie de alte niveluri, precum cele de limbaj, de reprezentare, de materialitate, de complexitate etc. Structura virtuală niveluri de Realitate – niveluri de percepţie – Terţ Ascuns poate fi astfel contextualizată, dobândind aplicaţii utile în cele mai variate situaţii educaţionale. Iată câteva ternare propuse de Basarab Nicolescu[5]:

–          niveluri de organizare, niveluri de structurare, niveluri de integrare;

–          niveluri de confuzie, niveluri de limbaj, niveluri de interpretare;

–          nivel fizic, nivel biologic, nivel psihic;

–          niveluri de ignoranţă, niveluri de inteligenţă, niveluri de contemplare;

–          niveluri de obiectivitate, niveluri de subiectivitate, niveluri de complexitate;

–          niveluri de cunoaştere, niveluri de înţelegere, niveluri de fiinţă;

–          niveluri de spiritualitate, niveluri de materialitate, niveluri de non-dualitate.

Desigur, lista rămâne deschisă…


[1] Basarab Nicolescu, Teoreme poetice, Traducere de L.M. Arcade, Prefaţă de Michel Camus,  Editura Junimea, Iaşi, 2007, p. 26.

[2] Basarab Nicolescu, Ce este realitatea? Reflecţii în jurul operei lui Stéphane Lupasco, Traducere de Simona Modreanu, Editura Junimea, Iaşi, 2009, p. 127.

[3] Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest, Traducere de Horia Mihail Vasilescu, Editura Junimea, Iaşi, 2007, p. 26.

[4] Basarab Nicolescu, Teoreme poetice, ed. cit., p. 26.

[5] Basarab Nicolescu, De la Isarlîk la Valea Uimirii, vol. II Drumul fără sfârşit, Prefaţă de Irina Dincă, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2011, p. 289.

sus