Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Despre sensibilitate ca percepţie

Mica incursiune in lumea comunicării vizuale   

  Claudia Sapta

                                                                                                                        Chargée de cours

Université de Toulouse UPS

 

Ascultand ce avea viata sa-mi spuna, am mangaiat vise noi,

am pasit pragul altor realitati.

                                                                                             Jacques Salomé

In randurile ce urmeaza as dori sa va vorbesc despre o modalitate de a aborda comunicarea vizuala. Comunicarea ca filigram al mai multor domenii de studiu chestioneaza subiecte pedagogice relevand un mod de abordare atat conceptuala cat si practica. Intr-o oarece maniera, aceasta comunicare liant[1] constituie filozofia cursurilor pe care le predau studentilor francezi. Pentru moment spatiul dedicat acestor cursuri relevand de pedagogia activa si axandu-se pe structurarea proiectului studentului, viitor specialist intr-unul din domeniile informaticii, matematicii si mai pe larg, al stiintelor dure, este destul de restrans. Insa destul de restrans, reprezinta in sine un bun inceput.

Desele conversatii avute cu studentii dupa orele de curs m-au incurajat sa avansez pe caile unei comunicari etice si responsabile.

Poate dupa cum stiti, sunt membra a Centrului de studii transdisciplinare de la Paris (Ciret) si nu va ascund faptul ca urmaresc cu deosebit interes contributiile voastre la revista T. Sunt in mod placut surprinsa sa constat acuitatea de spirit, originalitatea subiectelor, eforturile intelectuale pe care le depuneti, voi, elevii si studentii pentru a avansa intr-o noua maniera de a gandi corespunzand spiritului practic al vietii de zi cu zi. Spun practic, deoarece transdisciplinaritatea se traieste la nivel concret, de unde tot interesul pe care i-l purtam.

As dori sa va fac deasemenea cunoscut faptul ca, personal, cred ca aveti o deosebita sansa de a avea profesori (ma gandesc in special la doamna profesoara Muresan) care depun eforturi extraordinare pentru a va incuraja pe calea unui studiu original, critic si constructiv in acest inceput de mileniu extrem de exigent.

Inainte sa scriu aceste cateva randuri, obiectivul meu principal a fost sa dau o viziune clara despre subiectul mai sus amintit. Doream sa gasesc o alternativa intre forma si continut, graitoare si care sa depaseasca un inevitabil nivel abstract. Dealtfel aceasta preocupare este motivatia mea continua in tot ceea ce intreprind.

Cu aceasta ocazie as dori sa va dau un exemplu : Preocupata printre altele de pictura, in aceasta vara am reluat un tablou (natura statica) reprezentand flori. Cand spun preocupata, asta nu insemana neaparat ca am un talent pictural, insa imi face placere sa combin culori ; in consecinta aleg subiecte destul de simple. Revenind la tablou, am adaugat niste elemente suplimentare, in sensul ca am recurs la stergerea unor straturi si adaugarea unei efect nou. Rezultaul a fost relativ interesant.

Acum, o sa ma intrebati : bun, si care-i legatura cu comunicarea vizuala si faptul ca ma adresez voua in cadrul acestei reviste ?

Reflectand deci la maniera in care aveam sa scriu aceste randuri pe care am tinut sa le scriu in romana, dorinta mea era sa raportez o viziune concreta[2] asupra transdisciplinaritatii. Luand drept exemplu raportul pe care-l stabilim (in calitate de privitori) cu o fotografie, o pictura, fie ea cat de naiva, constatam ca ne aflam in fata unui sens destul de profund. Ideea de a ilustra acest raport mi-a venit in momentul in care am pus panza in fata ferestrei, incercand o noua abordare-perceptie. Lumina a schimbat aproape totul, ceea ce a facut ca rezultatul sa fie mai degraba incurajator (altfel spus, tineam oarecum filonul meu narativ).

Iata tabloul cu pricina :

 

 

 

 

Acum, incercati doar sa priviti fara sa tentati o analiza. Doar sa priviti, eventual sa va lasati purtati in ritmul sentimentelor (ele pot fi foarte diverse) starnite de aceasta imagine.

Ce vedeti ?[3]

Personal cred ca fiecare dintre noi oprindu-ne asupra unei imagini, ii redam ceva inedit (in sensul ineditului ce zace in privire) si fara a o modifica, ori a o despuia de sensul pe care probabil artistul, fotograful a tentat sa-i dea, ca un fel de prindere in zbor in fulguranta unui moment, o inzestram de asteptarile noastre, de visele noastre ori mai mult, de posibilele evaziuni pe care spiritul lasat liber le poate crea.

Pentru a putea intelege o imagine nu e neaparat nevoie sa fim asa zise persoane cultivate[4]. In cea mai mare parte a timpului, imaginea nu face decat sa se adreseze sensibilitatii noastre ori ceea ce imi place sa numesc, inteligenta sensibila. Bineinteles, capacitatea de a dezvolta cai paralele si complementare de analiza ne evita caderea in sentimentalism, angoasa ori alte sentimente contradictorii sau perturbante.

Rolul imaginilor este de a ne zgaltai din torpeala asa incat sa putem exprima ceea ce exista de exprimabil in noi ; intr-un fel e ca si cand ne-am lasa purtati fara a opune rezistenta (cognitiva, psihologica ori afectiva) pe o unda de exprimare a inexprimabilului. Aceasta exprimare castiga in concretete poate datorita unui moment de tacere, de retragere in sine, de meditatie ori de conversatie. Cateodata putem conversa fara cuvinte. Poate a-ti avut deja ocazia sa experimentati acest gen perceptiv. Efectul este surprinzator.

In acest sens imaginile sunt un formidabil mijloc de comunicare, comunicare in sensul « unei puneri impreuna nu a ceea ce stim, ori auzim, ci impartasirea fara rezerva a ceea ce simtim, percepem, descoperim dincolo de banalul aparentelor, in profunzimile unei ascultari de sine ». (J. Salomé, 2001)

Intalnirea dintre o imagine si o persoana este intalnirea intre doua sensibilitatii.

Imaginile declanseaza asupra noastra aceea capacitate de reversibilitate in sensul ca noi le interpretam, iar ele suprapun interpretarile noastre ajungand la forme din ce in ce mai elaborate, constitutive de maniera parcursiva. Asemenea unui parcours initiatic, imaginile opereaza cu functii simbolice, a caror caracteristica este tocmai faptul ca nu sunt definitive ori absolute, ci mai degraba voalate, descoperindu-se incetul cu incetul, doar pe jumatate. Drumul pe care-l parcurge catre noi o imagine coincide cu drumul in sens invers pe care-l parcurgem noi cu noi insine. Este vorba de un efect concomitent exteriorizare – interiorizare. In mod paradoxal, o imagine in loc sa ne traga inafara noastra, in cea mai mare parte a timpului ne adanceste in profunzimile noastre (si aici ma gandesc la subconstient).

In mod normal spunem ca ne evadam datorita unui peisaj frumos, ca plutim ori calatorim, insa in realitate lucrurile sunt mult mai complexe.

In acest sens putem vorbi de o deschidere spre si dinspre realitate care este doubla, ori mai bine zis, tripla. Caci in aceasta reversibilitate zace un fel de inexplicabil, o inerenta a insasi naturii noastre umane, cu propensiune spre sensibilitate. Fiecare dintre noi purtam cu sine acest secret. De aceea spuneam intr-o zi ca transdisciplinaritatea se traieste ca har.

Astfel reversibilitatea unei imagini trimite in plan secund la capacitatea nostra de a aborda realitatea. Oare noi locuim obiectele, imaginile, instantaneele prinse pe viu, fulgurante cu ancraj multiplu, ori imaginile ne locuiesc pe noi ?

In acest sens comunicarea, si cu predilectie comunicarea vizuala via unor opere de arta facand apel la sensibilitate, constituie in sine o interogatie asupra noastra insine, dupa cum si o posibila interogatie (in sens de potentialitate) asupra celuilat, omului de langa noi, asupra vietii care ne locuieste si pe el si pe noi.

Imaginea se face, se pre-face inzestrata de asteptarile noastre sensibile. Ea devine rand pe rand, cale, drum, poveste, sentiment, respiratie, deschidere … si de ce nu, avansand pe cale, empatie[5].

Impartasind emotii, ne deschidem unul catre celalalt si in acelasi timp ii permitem lui, celuilalt sa se deschida cu incredere. In vreme ce acesta vorbeste, se povesteste pe sine, poate ca niste cai nebanuite se deschid inaintea-i. (Inaintea lui ce se poate conjuga cu inaintea mea, deci a noastra). Din punct de vedere etic, nu avem dreptul sa stavilim aceasta deschidere sub pretext ca viziunea celuilalt nu corespunde viziunii noastre referitoare la un subiect ori o idee. Caci asa cum spunea Léon Bloy, nu se stie niciodata cine da si cine primeste.

O imagine actioneaza in mod misterios asupra noastra, de aceea este necesar sa invatam cum sa abordam realitatea pe care aceasta o zugraveste. E un fel de risc, acela de a percepe gestul ori intentia, « riscul cuvantului (NB : imaginile vehiculeaza cuvinte si taceri), ce se prezinta cateodata ca un cadou ori un semn de afectiune si care poate fi resimtit de catre destinatar ca o agresiune ori violenta. » (J. Salomé, 2001). Asa se explica de ce ne este cateodata greu sa intelegem o reprezentare vizuala ce face ca certitudinile ori valorile noastre morale sa se clatine.

In acest sens, rolul pedagogiei comunicarii este de a ne pregati a aborda realitatea – ca fiind de fiecare data una personala (fiecare dintre noi reprezentam personalitati unice) – cu aceea prudenta pe care ne-o dicteaza cultura, aceea cultura cetateneasca, ce se cuvine a fi una a respectului mutual, a intelegerii si a veritabilei comunicari (in sensul dialogului). Pedagogiei comunicarii ii revine astfel sarcina traducerii cailor de comunicare a perceptiilor multiple. Sensul ei este dat de etica responsabilitatii individuale ce se situeaza mai presus de competentele tehnice ori sociale de care vorbim atat de mult in ultima vreme.

Ajunsi aici, nu-mi ramane decat sa va doresc multe realizari de tot felul ; fiecare dintre voi este in masura (fiecare dintre voi poate imbina culori, prinde franturi de imagine, asa cum am facut-o eu). Sper ca poate o sa consacrati mai mult timp (ce e de fapt timpul ? nu-i asa ca ni se pare ciudat cand marea majoritate dintre noi spune n-am timp ?) acelei minunate povesti care este a voastra si in mare masura a imaginilor pe care le locuiti, care va locuiesc.

As dori sa inchei prin cuvintele poetei Suheir Hammad[6] : limbajul nu poate sa ma transforme intr-o ecuatie, pentru ca eu traiesc intr-o maniera exponetiala.

Scrieti deci propriile voastre poezii. Cu curaj.

NB : traducerile citatelor din franceza sunt traduceri libere.

O sugestie de lectura poetica pentru a completa aceste randuri : Jacques Salomé, Lettres à l’intime de soi, Albin Michel 2001

http://www.jacques-salome.ro/

O inregistrare video prezentand un punct de vedere interesant : La disparition du monde réel

http://www.seua.org/fr/auditorium/video/la-disparition-du-monde-reel


[1] Cu aceasta ocazie as dori sa aduc un omagiu doamnei profesoare Irina Urcan care a remarcat prima maniera in care eleva fiind, abordam literatura, calificand propriu-mi stil de chimic. Efectul liant sau catalizator continua sa impregneze discursul pedagogic, transmutand viziunea mea artistica cu privire la comunicarea pe care o vad ca arta (si aici ma refer in special la literatura) chiar atunci (ori mai degraba, tocmai) cand este vorba de domenii stiintifice catalogate drept dure. In acest sens, putem intelege comunicarea ca fiind terenul de interactiune a mai multor legaturi – liant etic, liant psihologic, umanist de dezvoltare personala – stimulate de catalizatorul ecuatiei cunoasterii. Mi se pare ca astfel putem concepe cat mai natural cu putinta spatiul de perceptie al realitatii transdisciplinare.

[2] Se pare ca cea mai simpla cale de a avansa in mod concret referitor la unele idei ori concepte, ramane creativitatea. In acest sens va incurajez sa incercati cai noi de exprimare, fie prin scris, modelaj ori alte forme de expresie artistica si artizanala. Bucataria ori gradinaritul sunt foarte indicate si nu numai pentru domnisoare, bineinteles.

[3]Fiind partizana a pedagogiei de tip activ, va pun intrebarea urmatoare : a-ti fi de acord sa-mi dati cateva raspunsuri in marginea acestui text ? Daca vi se pare relativ antrenant sa puteti contribui astfel la interactiunea simbolica de constructie a cuvantului, a imaginii dincolo de cuvant si a spatiului care exista silentios, pur si simplu antrenandu-va in cunostinta pe care o putem dobandi, astept comentariile voastre. Adresa mea de e-mail este : claudia.sapta@yahoo.fr

[4]Tentati pur si simplu experienta de a discuta cu cat mai multi oameni, indiferent de starea lor sociala ori culturala. S-ar putea ca efectul sa fie surprinzator, caci dincolo de asa zisa deformare cotidiana prin mass-media ori televizor, ori pur si simplu ca urmare a rasturnarii valorilor, oamenii pastreaza ceva nobil, mai presus de cultura in sens elitist, ori de civilizatie in sens tehnicist.

[5] Adica perceptie sensibila, capacitate de a ne transporta intr-o situatie pe care nu o cunostem neaparat, dar in fata careia ne lasam purtati in mod liber fara a opune rezistenta mentala obisnuita. Empatia este o stare necesara pentru a putea patrunde anumite zone de umbra, de a trai incercarile celuilalt, semenului, aproapelui fara a recurge la constrangeri de tip moral oare este bine sau nu ceea ce-a facut ori i s-a intamplat.

[6] Puteti afla mai multe despre aceasta poeta in cadrul conferintelor deosebit de interesante (mai ales ca unele sunt traduse in romaneste) pe site-ul TED : http://www.ted.com/speakers

sus