Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Despre V. Novacu

Valeriu Novacu (1909–1992)                        

 

Valeriu Novacu s-a născut în data de 26 iunie în comuna Pecica din judeţul Arad.

Clasele de nivel secundar le-a făcut în Arad, la noul liceu românesc „Moise Nicoară”, inaugurat în data de 5 octombrie 1919. A absolvit şcoala preuniversitară în anul 1927 şi a devenit peste ani academicianul celei dintâi promoţii a liceului arădean de băieţi.

S-a înscris la Universitatea „Ferdinand I” din Cluj la Facultatea de Ştiinţe, în anul 1927. După 4 ani de studiu a obţinut licenţa în ştiinţele matematice dar nu s-a mulţumit numai cu această realizare, ci peste un an, în 1932, a susţinut examenele „de diferenţă” devenind şi „licenţiat în fizică”.

În Franţa s-a specializat în „fizica teoretică”, la celebrul institut care poartă numele matematicianului Henri Poincaré (1854–1912), cel care a fost autorul teoriei ecuaţiilor diferenţiale şi a utilizării acestora în domeniul mecanicii cereşti, fondator al topologiei algebrice. A mai urmat cursuri specializate de fizică şi la „Collège de France”, instituţie de învăţământ fondată la Paris în 1529 de către regele Francisc I. Revenit în România, începând cu anul 1935 a ocupat funcţia de asistent la Facultatea de Ştiinţe al cărei student a fost în perioada 1927–1931.

I s-a acordat premiul academic „Vasile Conta”, în 1938, iar după acest important succes ştiinţific de rezonanţă naţională şi-a susţinut examenul de doctorat, prezentând teza intitulată „Cu privire la teoria fotonului” în anul 1942, după care a fost avansat „şef de lucrări” în cadrul Universităţii clujene. Doctorul în Fizică Valeriu Novacu a fost solicitat, începând cu anul 1947 să conducă catedra de Fizică teoretică la Facultatea de Matematică şi Fizică de la Universitatea  Bucureşti, perioadă de timp în care a elaborat o serie de cursuri şi culegeri. În acest post universitar a funcţionat până în anul 1974, când a devenit şeful Secţiei de Fizică de la Institutul de Fizică din capitala României, institut în care efectua lucrări de cercetare încă din anul 1963, în paralel cu îndatoririle didactice de profesor universitar.

În acest domeniu, ca prim specializat al ţarii, a fost „guvernator” din partea României la „Agenţia Atomică Internaţională”, având sediul la Viena (1958–1959) şi i s-a acordat calitatea de membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului Internaţional de Cercetări Nucleare de la Dubna, oraş din Federaţia Rusă, din apropierea Moscovei, în care a fost edificat în anul 1956 un foarte amplu centru de cercetări nucleare.

Pentru vasta şi valoroasa activitate desfăşurată de către Valeriu Novacu ale cărui idei novatoare au condus ştiinţa românească la rezultate deosebit de importante în planul cunoaşterii în domeniile teoriei fotonice a luminii, teoriei cuantice a câmpurilor şi teoriei particulelor elementare, a fost ales în 2 noiembrie 1948 Membru corespondent al Academiei Române.

Cât priveşte opera academicianului originar din actualul  oraş Pecica, prin profilul specializat al tematicii scrierilor sale poate fi lecturată şi înţeleasă numai de cei ce posedă un bagaj de cunoştinţe în branşa microuniversului molecular. Totuşi a realizat, în finalul vieţii active, lucrările Bazele teoretice ale fizice(1990) şi Istoria fizicii (1966), cărţi accesibile celor care doresc să îşi îmbogăţească cunoştinţele generale, utile mai cu seamă profesorilor de fizică din învăţământul preuniversitar.

 

sus