Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Despre > Istoric

Începuturile liceului „Moise Nicoară” coincid cu cele ale primei școli elementare din Arad, înființată în 1707 de călugărul de origine bavareză Camil Nöffrich. Școala s-a dezvoltat an de an, în 1762 devenind gimnaziu, iar 15 ani mai târziu, în 1777, Gimnaziu regal.

Școala funcționa în încăperile modeste ale unei improvizate școli primare. În condițiile în care populația școlară creștea, se impunea construirea unui nou local. Folosind pentru început o parte din fondurile Fundației Margareta Bibits, la care s-a adăugat apoi o contribuție substanțială a statului, s-a construit între anii 1869 – 1873 actualul edificiu școlar.

Operă a arhitectului Jozef Diecher din Budapesta, clădirea este zidită în stil renaissance și se compune din două părti: clădirea principală cu etaj și corpul scund, în partea de apus, unde se află și sala de sport. Sunt impresionante intrarea principală, scările principale și sala festivă, în care predomină elementele în stil baroc. Clădirea a intrat în proprietatea statului în 1895, iar din 1934 a fost preluată de statul român.

În toamna anului 1919 instituția școlară găzduită de actuala clădire devine Liceul „Moise Nicoară”, primul liceu de băieți din Arad, liceu românesc, care și-a propus să formeze oameni de înaltă ținută morală și profesională.

Acesta este sumarul istoricului. Pentru a citi istoricul complet, click aici.

sus