Începuturile Colegiului Național „Moise Nicoară" coincid cu cele ale primei școli elementare („școli începătoare") din Arad, înființată în 1707 de călugărul de origine bavareză Camil Nöffrich și funcționând în încăperile modeste ale unei improvizate școli primare. În 1745 școala începătoare devine școală latină, apoi în 1762 gimnaziu, denumire impusă de reorganizarea sistemului de învățământ din Imperiul Habsurgic. În 1844-1845 se aplică o nouă reformă școlară în Austria, introdusă un an mai târziu și în Ungaria, în urma căreia gimnaziul din Arad se completează inițial cu 7 clase, apoi cu 8 clase, devenind în 1851-1852 gimnaziu superior complet, iar în virtutea legii școlare XXXVIII promulgată în 1868 ia denumirea de gimnaziu superior regal. Școala latină și gimnaziul din Arad, patronate de călugării minoriți au funcționat pe rând în două localuri, proprietăți ale ordinului (1745-1821 / 1821-1873).

În condițiile în care populația școlară creștea se impunea constituirea unui nou local. Folosind pentru început o parte din fondurile Fundației „Margareta Bibits", la care s-a adăugat apoi o contribuție substanțială a statului, între anii 1869-1873, s-a construit actualul edificiu școlar. Piatra de temelie a fost pusă în prezența lui Iosf Eötvös, ministrul învățământului și al cultelor. Lucrările de construcție au fost conduse de arhitectul Lajos Jiraszek după planurile arhitectului Josef Diecher din Budapesta. Clădirea este zidită în stil renaissance și se compune din două părți: clădirea principală, cu etaj, și corpul secund aflat în partea de apus unde există și sala de gimnastică. Intrarea, scările principale și sala festivă în care predomină elementele în stil baroc sunt impresionante. Întrucât fundația Bibits nu putea întreține școala, începând din 1895 statul și-a luat asupra sa această sarcină.

La 5 octombrie 1919 localul vechiului gimnaziu va deveni Liceul „Moise Nicoară", primul liceu românesc de băieți din Arad. Ziarul local "Românul" consemna că sala festivă era plină „de toți cei care doreau să audă cuvântul românesc răsunând și afirmându-se pentru întâia dată într-un lăcaș de cultură românească.". La evenimentul de atunci a fost prezent și Vasile Goldiș, în calitate de ministru, reprezentant al guvernului, iar în cuvântarea sa primul director, profesorul Nicolae Mihulin, vorbea despre menirea liceului și anume „să crească elevi care să devină buni cetățeni români și oameni de caracter" Și într-adevăr, mulți dintre cei care, au trecut ca elevi pragul acestei școli, au ajuns personalități de prim rang în cultura românească: profesori universitari, doctori în științe, literați, medici, ingineri, juriști, economiști, unii dintre ei devenind membri ai Academiei Române.

Edificiul a fost preluat de statul român în 1934. În anul 1955 a fost introdus pe lista oficială a monumentelor de arhitectură.

Reforma învățământului din 1948 a marcat începutul generalizării învățământului. Fostul liceu "Moise Nicoară" este denumit Școala Medie nr. 1 din Arad, iar în 1957 primește numele de „Ioan Slavici", iar în anul 1965 i se acordă titulatura de liceu. Se revine la vechiul nume „Moise Nicoară" în 1991, iar, începând cu anul școlar 2000 - 2001, se va numi Colegiul Național „Moise Nicoară", continuând prin rezultatele deosebite obținute de elevii săi aceeași tradiție de școală de elită, punct de referință în învățământul preuniversitar, recunoscut atât în plan local, național cât și internațional.

În anul 1998 s-a constituit Fundația „Moise Nicoară", instituție cu caracter educațional, care și-a propus stimularea și sprijinirea materială a activităților extracurriculare ale elevilor și profesorilor din școala cu același nume.

Alte date selectate din istoria școlii, interesante și... inedite:

• În anul școlar 1850 - 1851 gimnaziul funcționa cu 7 clase, iar din cei 204 elevi ai școlii, 55 erau români (26,96%).

După ocupația părinților și cariera spre care se orientau (trecute în fișa matricolă), datele statistice erau următoarele:

• În anul școlar 1910 - 1911 liceul funcționa cu 12 clase având 576 elevi, dintre care 81 elevi români (14,06%) cu profilul socio - economic al părinților mai variat. Orientarea carierei nu se mai menționaîn fișa matricolă.

• Inițial obiectele de studiu s-au predat în limba latină, apoi în germană, în timp acestea fiind înlocuite cu limba maghiară. În 1844 limba maghiară s-a introdus și în administrația școlară.

• Studiul limbii române s-a introdus ca materie facultativă pentru prima dată între anii1863 - 1873, apoi din nou între 1892 - 1919. Între 1873 - 1892 limba română a devenit obligatorie pentru toți elevii români.

• Moise Nicoară a fost elev al gimnaziului din Arad în 1801-1802. A devenit în 1806, primul român ortodox din Imperiul Habsburgic, absolvent universitar. Era un cunoscător excelent al limbilor maghiară, germană, franceză și chiar turcă (numărul limbilor străine cunoscute de Moise Nicoară ar fi fost 15). Reprezentant de seamă al luptei pentru cauza națională și emanciparea Bisericii Ortodoxe Române.

• În clasa I din anul școlar 1860-1861 era elev și Ioan Slavici, în vârstă de 13 ani, născut la Șiria. Plătea „didactrul" (taxa școlară de pe vremuri) și locuia în cartierul sârbesc la Anton Szepesi pe strada Dimineții nr. 2. Tatăl său (Sava) era introdus în foaia matricolă ca mercator sau negustor. Erau precizate și date școlare, respectiv observații privind portretul moral al elevului. Moravurile erau bune, atenția statornică, hărnicia asiduă. La învățătură Ioan Slavici obținuse următoarele calificative: doctrina religiei - f. bine, limba latină - suficient, limba maghiară, limba germană, geografie și istorie - bine, matematică - suficient, fizică - lăudabil. Forma exterioară a lucrărilor scrise e corectă. Asistase întotdeauna la lecții. Între cei 84 elevi ai clasei, era clasificat al 34-lea.

Clasic al literaturii române, a facut parte din cercul „Junimii". Creator al „realismului popular", analist al sufletului țărănesc, a evocat în nuvele conflicte dramatice din viața satului. A scris romane de observare socială („Mara") sau de evocare istorică („Din bătrâni"), comedii („Fata de birău"), drame („Gaspar Gratiani"), memorialistică („Lumea prin care am trecut"). Membru al Academiei Române.

• În toamna anului 1873, când se inaugurase actuala clădire, intrase la acest liceu Vasile Goliș (Laszlo), asfel încât în anul școlar 1875-1876 se afla în clasa a III-a. Calificativele primite erau de eminent la religie și istorie, apoi f. bine la celelalte obiecte. Amintirile colegului și prietenului său Ioan Suciu ni-l înfățișează pe Goldiș ca un elev meticulos, ordonat și deosebit de harnic, puțin cam egoist și încăpățânat, defecte ale copilăriei care s-au dovendit mai târziu calități deosebite în lupta politică purtată la Arad.

Licențiat în litere și filozofie, a fost unul dintre marii luptători pentru făurirea statului național român, raportor al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, ministru-șef de resort la Culte și Instrucțiune Publică, membru în Consiliul Dirigent.

• Alți absolvenți remarcabili ai liceului au fost:

Ioan Suciu - unul dintre conducătorii luptei pentru drepturile sociale și naționale ale poporului român din Transilvania, organizator al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, ministru-șef de resort la organizarea și pregătirea Constituantei în Consiliul Dirigent;
Emil Monția - muzicolog de seamă, legat de creațiile artistice ale poporului a valorificat tezaurul folcloric muzical;
Csiky Gergely - literat maghiar din a 2-a jumătate a sec. XIX. A colaborat la revista elevilor maghiari ai gimnaziului, ce apărea sub denumirea de Csengetü (Clopoțelul);
Mircea Stănescu - activitate prodigioasă pe tărâm cultural și politic. A înființat societatea Progresul a meșteșugarilor români. A condus populara revistă umoristică „Gura Satului", între 1879-1882;

Atanasie Marian Marienescu - a studiat dreptul la Budapesta și Viena. A fost judecător la Pesta, apoi la Oradea. A făcut cercetări în domeniul istoriei românilor, filologiei, etnografiei și folclorului, membru al Academiei Române;

Corneliu Micloși - a fost printre profesorii fondatori ai Politehnicii din Timișoara, Director al Centrului de Cercetări Științifice și Tehnice din Timișoara, membru al Academiei Române;

Tiberiu Popoviciu - doctor în matematică, a creat școala clujeană de analiză matematică și școala românească de analiză numerică, membru al Academiei Române;

Caius Iacob - doctor în matematică, profesor universitar la Cluj și București. A publicat lucrări în domeniul mecanicii fluidelor și al analizei matematice, membru al Academiei Române, membru al Academiei de Științe din Paris;

Valeriu Novacu - profesor universitar la catedra de fizică a Universității din București, a avut contribuții în teoria câmpului electromagnetic, fizica particulelor elementare, mecanica cuantică și istoria fizicii, membru al Academiei Române;

Ștefan Augustin Doinaș - poet și traducător, licențiat al Facultații de litere și filozofie din Cluj. A debutat în „Jurnalul literar" al lui G. Călinescu, iar în 1964 a apărut primul volum de poezii „Cartea mareelor". Traducator de forță, tehnician impecabil, personalitate marcantă a literelor românești, membru al Academiei Române;

Mihai Beniuc - scriitor, psiholog. profesor universitar la București. A tradus poezia "Clopote" de Thomas Moore în primul număr al revistei "Laboremus".

Paul Everac - dramaturg, a scris piese cu problematică etică, comedii ("Ferestre deschise", "Explozie întârziată"; "Un fluture pe lampă", etc.).

• Printre profesorii renumiți ai școlii, s-au numărat:

Ioan Goldiș - profesor de limba si literatura română la Gimnaziul Superior din Arad, din anul 1873, membru corespondent al Academiei Române. În 1880 a publicat un studiu amplu despre latinitatea limbii române. În 1892 a fost numit vicar al episcopiei ortodoxe din Oradea.

Dimitrie Panaitescu Perpessicius - profesor de limba și literatura română din 1919. Poet, critic literar, va fi marele exeget al scrierilor lui Mihai Eminescu. Împreună cu I. Pillat a îngrijit una dintre cele mai faimoase antologii de lirică interbelică.

Alexandru Stamatiad - profesor de limba și literatura romană și franceză, din 1919. Reprezentant de seamă al simbolismului în literatură. A debutat în 1905 sub auspiciile lui Macedonski, foarte iubit de acesta. Volumul său de poezii "Pe drumul Damascului" a fost premiat de Ministerul Artelor în 1923 și de Academia Română în 1924.

Ascaniu Crișan - profesor de matematică și director al liceului în perioada 1 sept. 1920 - oct. 1947. Evoluția liceului "Moise Nicoară" în perioada interbelică - culminând cu anul 1938 - este strâns legată de personalitatea sa. Sub conducerea și îndrumarea lui, liceul a intrat în rândul școlilor de elită ale României, cu un renume care a trecut hotarele țării. Marele său merit a constat în faptul că a reușit să creeze o atmosferă și un stil de muncă bazate pe o concurență stimulativă, purtată cu demnitate de toți cei care i-au fost colaboratori. A trăit cu convingerea ca bogăția cea mai de preț a unei țări o formează oamenii săi, cu deosebire atunci când aceștia au o solidă pregătire profesională și o educație aleasă.

Ioan Dumitriu - profesor de matematică, primul președinte onorific al „Societății de matematică". S-a distins și în calitatea sa de colaborator la „Gazeta matematică" din Timișoara, cât și ca autor de manuale și culegeri de probleme. A fost secretar al „Asociației culturale arădene".

Alexandru Constantinescu - profesor de limba și literatura romană. A condus societatea literară a elevilor din cursul superior "Ion Rusu Șirianu", ziarul "Tribuna nouă", a organizat cenaclul "Ateneul popular". Tatăl dramaturgului Paul Everac.

• Terenul ales pe care s-a înălțat noua clădire aparținea episcopiei ortodoxe. Aici fusese clădită biserica eparhială a acesteia, demolată în 1861 fiind ruinată în urma bombardamentelor din timpul revoluției de la 1848.

• În anul 1873, școala dispunea de trei biblioteci:

- biblioteca Orczy - Vásárhely, care număra 8196 volume și în a cărei fond figurau multe rarități, între care putem enumera colecția completă a Enciclopediei franceze, precum și numeroase ediții Princeps ale operelor literare; a intrat în patrimoniul gimnaziului printr-o donație testamentară în 1870;

- biblioteca profesorilor - înființată în anul deschiderii noului local - 1873 - din fonduri donate de minister;

- biblioteca elevilor - constituită tot în 1873 -1874; fondul său de bază s-a format din taxe și era dotată numai cu publicații în limba maghiară.

• La începutul secolului XX, în Transilvania existau două tipuri de școli secundare (medii):

liceul și școala reală. Școala reală era profilată pe pregătirea tehnico-științifică, în timp ce liceul își mai păstra caracterul clasicizant. În 1919 liceul funcționa cu 10 clase și cu o secție fără frecvență, plus o școală reală cu 8 clase și cu o secție fără frecvență.

• După Unire, s-au înființat în Ardeal școli de stat de toate categoriile. Pentru a acoperi necesarul de cadre didactice s-a făcut apel la profesori din România Veche. Ei au adus cu dânșii suflul culturii românești de orientare franceză. Studiul limbii și litareraturii franceze a devenit materie obligatorie.

• În anul școlar 1920 -1921 au avut loc mai multe evenimente importante:

- pentru clasele ciclului superior, liceul a început să funcționeze cu clase împărțite pe secții: reală și modernă;

- s-au înființat Societatea de Limba și Literatura Română „Ion Rusu Șirianu" și „Salonul Literar" al liceului, acesta din urmă fiind condus de profesorul și poetul Alexandru Stamatiad (o societate de lectură a elevilor români exista încă din vremea regimului „absolutist" 1849-1861, un moment însemnat în activitatea acestei societăți fiind publicarea în 1859 a unei culegeri de poezii adunate într-un volum sub denumirea de „Muguri", foarte important pentru elevi; în anul 1871 societatea de lectură, având scopul formârii deprinderii elevilor „cu scrierea și vorbirea corectă în limba română", a primit denumirea"Mureșanu") ;

- directorul liceului, profesorul Ascaniu Crișan a înființat Societatea de Matematică. Scopul societății era „să dezvolte, să completeze cunoștințele membrilor ei și să lămurească unele chestiuni mai puțin înțelese". În anii următori societatea își lărgește sfera de activitate, cooptând și elevi preocupați de studiul fizicii, de aceea își va schimba numele în „Societatea Științifică a elevilor din liceul Moise Nicoară";

- s-a înființat Societatea sportivă a liceului;

- s-a înființat Comitetul școlar al liceului, principala sa sarcină fiind administrarea fondurilor destinate întreținerii localului și dotării lui. Comitetul se îngrijea „de bunăstarea materială a școalei", întrucât bugetul statului se dovedea „insuficient pentru aceste trebuinți". S-a inființat și așa-numitul „sfat al părinților" menit să realizeze legătura între părinți și școală;

- s-a introdus lumina electică.

• În 1924 a apărut revista „Jurnalul matematic", redactor fiind Tiberiu Popoviciu. Conținea articole, note, probleme rezolvate și propuse.

• În anul 1926 a apărut primul număr al revistei „Laboremus". Acesta a fost realizat integral de elevi sub egida: „Vrem ca surplusul de energie tinerească să-l întrebuințăm în a pune pe hârtie un gând, o simțire din sufletul nostru. Vrem să cunoaștem și să facem cunoscut un colț din frumosul nostru pământ românesc". Primul articol a fost închinat patronului spiritual al liceului, Moise Nicoară.

După apariția celui de al doilea număr „administrația" revistei s-a găsit într-o strivitoare „jenă financiară", neputându-și onora obligațiile. Salvarea a fost un „deus ex. machine", o frumoasă bicicletă a elevului Floru Gheorghe: „Vând bicicleta și plătesc datoria!". Revista „Laboremus" apare și astăzi.

• În 1922-1923 s-a înființat cantina școlară. În 1926 exista și un internat care a fost menținut până la începutul anului școlar 1966-1967.

• În perioada dintre cele două războaie mondiale, toți elevii liceului participau la demonstrații sportive pe terenul „Gloria". În cadrul „Societății sportive" se practicau gimnastica pe aparate, atletismul, fotbalul, oina. Existau echipe de acrobați sau săritori la trambulina elastică, jongleuri cu 3-4 mingi de tenis, echipe cu bastoane, măciuci, bare, cercuri, mingi mari (diametrul 2m). Se clădeau piramide din corpul a sute de elevi, cu înălțimi de 8-10m, unde elevii executau stând pe mâini sau alte poziții.

În intervalul 1928-1934 direcțiunea liceului a obținut de la primăria orașului dreptul de folosință a terenului viran din fața școlii, care apoi prin munca voluntară a elevilor a devenit complex sportiv. S-a ridicat nivelul cu 1m, s-au instalat 4 guri de apă și o pistă de zgură circulară ce încadra un teren de fotbal, volei, baschet și atletism. Au fost construite și două terenuri de tenis.

• Între anii 1926-1930 profesorii de sport introduc la liceul „Moise Nicoară", și pentru prima dată la Arad, jocul de volei.

• În timpul celor două războaie mondiale școala a fost transformată în spital. În toamna anului 1944 a fost aruncat în aer podul de peste Mureș care lega cetatea de oraș. Din cauza exploziei au fost sparte aproape toate geamurile clădirii și acoperișul a fost grav avariat. În anul 1955 s-au făcut reparații capitale externe. Între 1957-1958 s-au înlocuit planșeele de lemn ale etajului cu beton armat, parchetarea tuturor sălilor de clasă, pardosirea coridoarelor cu mozaic, etc.

BIBLIOGRAFIE

• Monografia Liceului Ioan Slavici fost „Moise Nicoară" din Arad", 1971, Într. Poligrafică Bucureștii- Noi;
• Evocări din trecutul Liceului „Ioan Slavici" fost „Moise Nicoară" Arad, 1971, I.P.B. - subunitatea Arad.