Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Evadarea din profan sau nevoia de sacru

                                                                                                               Ruxandra Ioana Neamu

                                                                                                       Clasa a- XII-a F

 

     Fără să-şi dea seama, omenirea se afundă tot mai mult în ceea ce unii dintre noi numim profan însă zi de zi, nevoia de sacru în vieţile oamenilor este tot mai evidentă.

Oamenii încearcă să evadeze din profan şi să se agaţe de unele lucruri care, din păcate, şi-au pierdut din sacralitate. Oamenii trăiesc într-un pseudo sacru. Ei aşteaptă cu nerăbdare sărbătorile, pentru că simt că în ele se află o cheie care duce spre una din uşile eliberatorii de profan. Dar nevoia de sacru o simţim şi mai tare în momentele în care sacrul  obişnuia să existe, să se manifeste. Un exemplu banal ar fi cel al Sărbătorilor de Crăciun (până şi acest nume e profan, sărbătoarea fiind de fapt Naşterea Domnului) ele devenind în aparenţă nişte simple zile, în care rafturile magazinelor “urlă” şi ne anunţă că a venit perioada anului în care Moş Crăciun îşi face aparaţia. În esenţă, este mult mai mult decât atât. Toată lumea aşteaptă o revelaţie a sacrului, dar tovmai profanul este cel care îi împiedică

să-l vadă.

            Profanul este de fapt lipsa de actualizare a sacrului, aşa cum întunericul este lipsa luminii sau moartea este lipsa de actualizare a vieţii. Atenţie, am spus lipsa de acualizare a vieţii, nu lipsa existenţei. Afirm acest lucru, pentru că prin transdisciplinarite am reuşit să-mi pun unele întrebări şi să le găsesc şi răspunsul. Unul dintre răspunsurile descoperite ar fi că moartea nu este lipsa existenţei, moartea este doar o altă formă a existenţei, una pe care nu o putem pătrunde dacă rămânem ancoraţi în cealaltă formă aexistenţei, care e viaţa.

            Totuşi trebuie să înţelegem că sacrul şi profanul nu sunt două lumi diferite, ele sunt, aşa cum spunea Mircea Eliade “două moduri de a fi în lume.” Ele pot fi considerate cele două feţe a benzii lui Mobius. Par identice, dar totuşi sunt diferite şi nu pot fi despărţite. Ca într-o bandă a lui Mobius ele se împletesc la nesfârşit şi se întâlnesc în acelaşi punct. Oricât ai încerca să separi o asemenea bandă, nu reuşesti. Pur şi simplu te uimeşte: oricum ai încerca să o desparţi nu vei reuşi. Rămâi cu impresia că acea bandă e ireală. Dar totuşi ea există. Prima oară am privit cu stupoare acea bandă şi am fost uimită. M-am gândit că în felul în care e răsucită, dacă pleci dintr-un punct ajungi înapoi cu „capul în jos”. Ca să fiu sigură am confecţionat singură o bandă, urmând instrucţiunile de pe Internet şi m-am imaginat umblând pe ea. Ideea mea era doar pe jumătate adevărată, în sensul că ajungi „întors” doar pe partea din spate a benzii, iar când ajungi în punctul din care ai plecat eşti tot „în picioare”. Bineînţeles tot exerciţiul a fost imaginar, pentru că nu am întâlnit încă o bandă în mărime naturală.

Apoi mi-am pus o întrebare aparent ciudată : în realitate, omul în ce punct al acestei benzi se află de fapt, atunci când e în viaţă? Afirmaţia mea de mai sus, în care spuneam că omul e ancorat în profan o fi reală? Nu cumva suntem la hotarul celor două? Nu cumva putem să evadăm în sacru depăşind pe nesimţite graniţa? Poate acest lucru să însemne o dezvăluire a sacrului? Sunt multe întrebări şi o singură certitudine: sacrul si profanul sunt două feţe a unei singure foi, ale aceleiaşi foi. Îşi poate cineva imagina o foaie cu o singură faţă? Răspunsul este banal : nu. Tot aşa lumea nu există doar în sacru sau doar în profan. Problema este că noi vedem o singură parte a acestei “foi “ numită lume, noi vedem mai ales  profanul.

            De  la primul momento al ivirii omului în lume, sacrul a fost prezent. Nu putem nega faptul că există persoane care au avut experienţa inedită, revelatoare a sacrului. Dar pentru scurte perioade de timp, care au fost apoi uitate. Fie din cauza vieţii cotidiene, fie din cauza neîncrederii sau pur şi simplu pentru că nu au realizat importanţa întâmplării. Sacrul este ca o frecvenţă radio. Ca să o prinzi îţi trebuie un aparat special. “Un aparat” pe care oricine îl are, dar nu oricine ştie cum să îl folosească. Însă atunci când se întâmplă, omul simte că ceva se schimbă, omul simte că pentru o scurtă perioadă de timp a reuşit să se desprindă de profan şi a pătruns în sacru. Aceste experienţe marchează de multe ori viaţa unui om şi unor persoane; le-o schimbă total.

            Voi încheia cu un gând al aceluiaşi scriitor pe care l-am citat şi mai sus, Mircea Eliade. Acesta afirma că “Omul ia cunoştinţă de sacru pentru că acesta se manifestă, se prezintă ca fiind ceva cu totul diferit de profan”.( http://www.scribd.com/doc/91045959/II-Dialectic-A-Sacru-profan

sus