Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Exprimă-te creativ de 1 Martie, concurs dedicat voluntarilor şi beneficiarilor din judeţul Arad

În săptămâna 14-18 februarie echipa de  voluntari a colegiului nostru, coordonaţi de doamna profesoară Viorica Şandor, au fost la Centrul de îngrijire  pentru persoane vârstnice de pe Calea Bodrogului, dar nu pentru o vizită oarecare ci pentru   a confecţiona mărţişoare şi felicitări. În prealabil au procurat materialele necesare: mărgele, aţă colorată, lut, scoici, hârtie cartonată colorată, hârtie colorată, flori uscate şi altele  pentru confecţionarea micilor simboluri ale primăverii, trăind  alături de aceştia bucuria reînvierii naturii la viaţă.

"Bătrâneii noştri", după cum le place elevilor să îî alinte au intrat repede în joc şi au devenit pentru câteve momente ”copii”. 

În săptămâna, 21-25 februarie aceste materiale confecţionate de copii şi persoanele vârstnice au fost expuse în holul şcolii, unde s-a efectuat şi premierea celor mai frumoase felicitări şi mărţişoare, premiere jurizată de domnele profesor  Ciurel Luminiţa şi Selejan Ileana, profesori de desen şi eduacaţie tehnologică. Pentru dăruirea cu care au muncit, voluntarii şi beneficiarii premiaţi vor fi răsplătţi cu diplome în data de 4 martie 2011 la sediul beneficiarilor.

Îi adresăm mulţumirile noastre şi doamnei  asistente din centrul beneficiar, Şpir Emanuela, care de fiecare dată a fost foarte deschisă acţiunilor propuse de noi.

Avem  speranţa că acţiunile nostre aduc o rază de bucurie pe chipurile celor răpuşi de povara bătrâneţii.  Bucuria acestei acţiuni ar fi fost şi mai mare dacă am fi putut participa şi la faza judeţeană, dar fiind prea puţine şcoli care au ca beneficiari persoanele vârstnice, organizatorii nu s-au gândit să îi includă şi pe aceştia în concurs.

         


sus