Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Ficţiune, realitate şi terţ inclus- o soluţie didactică salvatoare

Prof. Camelia Circa- Chirilă

O SOLUŢIE DIDACTICĂ SALVATOARE

De câte ori predau basmul la clasa a X-a, mă lovesc de atitudinea superficială şi uşor teribilistă a elevilor mei: “Suntem prea mari să citim basme plictisitoare, cu eroi care se bat cu zmei şi spâni pentru a dobândi împărăţii, averi şi prinţese ideale!” Nici măcar decodificarea tiparului narativ al iniţierii nu îi scoate din atitudinea placidă.

Astfel că (recunosc, şi dintr-o dorinţă interioară de evoluţie personală), soluţia salvatoare a venit în momentul în care am făcut apel, în acest an, la o abordare interdisciplinară a basmului, ajutându-mă de cartea Cum să te vindeci cu o poveste a Paolei Santagostino, apărută în 2008 la Editura Humanitas.Autoarea propune o interpretare psihologică a principalelor elemente de construcţie ale basmului: tipar narativ, respectiv scopul eroului în funcţie de traseul acţiunii, tipuri de personaje, semnificaţii multiple ale animalelor în basm, elemente de décor. Astfel, pe lângă abordările dihotomice (vrăjitoare – zână, monstru – mag etc), explicaţiile converg spre ceea ce simbolizează, din punct de vedere psihologic, aceste elemente. Spre exemplu, vrăjitoarea ar reprezenta feminitatea puternic distructivă, cu variante de reţineri sau împiedicări ale realizării de sine a eroului / eroinei (întemniţare, imobilizare prin vrăji sau adormire), marcând deci pericolul neputinţei de a merge mai departe , spre realizarea personală. O variantă de opresivitate posesivă a unei mame ce inhibă dorinţa de independenţă a copilului, vrăjitoarea este considerată o figură mult mai puternică decât maştera cea rea (alt personaj negativ feminin), căci protagonista, doar “trezită” de cineva (desigur, intră în discuţie toate conotaţiile acestui cuvânt, a trezi), poate să-şi continue procesul de dezvoltare şi întâlnirea polarităţii complementare. Situaţie valabilă şi pentru protagonistul ce rămâne sub influenţa puterii materne.

O pleiadă întreagă de personaje decodificate în asemenea manieră, la care se adaugă toate celelalte detalii de construcţie a basmului, relevă cu onestitate faptul că “basmul nu neagă răul, problema, angoasa, spaima, suferinţa, însă le propune soluţii”, căci personajele rele şi suferinţele “joacă un rol esenţial în ţesătura poveştii şi nu pot lipsi (…)”. Iniţierea protagonistului este văzută tocmai ca o depăşire a acestor suferinţe printr-un drum interior, pe parcursul căruia intră în contact cu adâncurile necunoscute ale propriului inconştient şi iese la suprafaţă luminat, procesul în sine fiind deci unul  de depăşire, nu de cenzurare sau negare a părţilor de umbră.

Interesantă este, la finalul cărţii, asocierea acestor elemente cu organele interne ale corpului omenesc. Astfel, basmul – organism conferă acea viziune ontologică necesară care a aprins câteva“sclipiri” în ochii adolescenţilor cititori.

Fiecare elev a fost pus în situaţia de a-şi crea propriul basm, pe care l-a interpretat, -conform reperelor din carte. Drumul, de la interpretarea propriului basm la interpretarea basmelor studiate, a fost chiar provocator, căci le-a adus revelaţii nebănuite…

Au urmat, firesc, completări cu interpretări critice şi filosofice, precum varianta lui Constantin Noica, Basmul fiinţei şi “tinereţe fără bătrâneţe”, interpretări care n-au mai părut inabordabile, ca în alţi ani, la alte generaţii, ci au venit să confirme trăirile interioare produse de re-lectura basmului. Cu alte cuvinte, în câteva zile, elevii şi-au conştientizat evoluţia personală din statutul de lector inocent în unul eficient şi, mai apoi, în acela de lector competent.

Abordarea pe care am propus-o s-a desfăşurat în cadrul unui curs opţional la clasa a X-a, profil filologie, intitulat Strategii de lectură şi interpretare, activitatea desfăşurându-se ulterior predării basmului în cadrul orelor de literatură, la clasă. Am apelat la metode expozitive, dar şi interactive: prezentarea interpretărilor, dezbateri, audiţia textului concomitent cu interpretarea acestuia pe baza noilor viziuni, ateliere de lucru în echipe, dar şi teme de reflecţie personală.

DESCOPERIREA INTUITIVĂ A TERŢULUI

O mare bucurie mi-a produs faptul că acum, dialogul despre nivelurile de realitate a curs firesc, aducând ei înşişi în discuţie raportul sacru – profan, real – fantastic şi observând că “mai trebuie să fie ceva, un soi de a treia dimensiune şi că toate acestea au legătură cu viaţa mea”. Terţul inclus s-a revelat intuitiv, în întrebări retorice, în posibilităţi, în viziuni, în problematizări şi, desigur, în confesiunile sincere ale elevilor.

            Astfel că provocarea transdisciplinară a apărut în momentul, în care, în urma interpretării basmelor, dar şi a nuvelelor lui Eliade, le-am cerut să redacteze un eseu cu tema: A scrie proză fantastică înseamnă a te detaşa de lumea reală?.Aceasta sarcină de lucru a marcat necesitatea conştientizării şi a responsabilizării personale.

Am extras, selectiv, câteva opinii ale acestor adolescenţi pe mare (dacă ar fi să-l parafrazez pe Nichita Stănescu), căci, cu siguranţă, văzându-le evoluţia de până acum, am trăit efectiv înţelesurile versurilor poetului: Şi astept / un pas greşit să văd, sau o alunecare / măcar pân’ la genunchi în valul diafan / sunând sub lenta lor înaintare. / Dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan / au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.”

Sânziana Gabor, clasa a X-a F:

Scriitorii, după părerea mea, au o minte sclipitoare ; cum poţi să transpui în cuvinte atât de potrivite, un basm atât de complex şi atipic precum „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”? Să îmbraci atât de bine sacrul în profan, irealul în real, neîmplinirea în împlinire, asemenea lui Eliade în „La ţigănci”? Până şi ideea de trăsături umane prinse în corpul uriaşilor din Harap Alb este un semn de genialitate. Şi atunci, mă întreb, cum pot aceşti oameni să se împace cu realitatea?

 

Rebeca Vidican, clasa a X-a F:

Atunci când scrii ceva fantastic te desprinzi de această lume, încerci să vezi ceea ce e dincolo de realitate, ceva mai mult, să faci din imposibil posibil, să se rezolve orice problemă cu bine şi, într-un final, totul să se termine fericit.   Uneori scriem fără să ne gândim ce ar putea acele lucruri să semnifice de fapt.  Ne creăm astfel propriul univers şi încercăm să credem că ne îndeplinim dorinţele şi visele irealizabile, scriindu-le pe o foaie şi dând viaţă unor personaje cu trăsături din caracterul nostru şi cu ceea ce nouă ne lipseşte.

Betina Jigovan, clasa a X-a F:

Venim pe lume dintr-o dorinţă arzătoare a unei femei şi a unui bărbat, la fel ca aceea a împăratului şi a împărătesei din basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Ne naştem într-o familie numeroasă, cu încă doi fraţi, la fel ca Harap Alb, el fiind cel mai mic din familie şi, astfel,  desconsiderat pentru tinereţea şi naivitatea lui.

Anii trec şi se împlineşti 15 ani,  când îţi aduci aminte de promisiunile părinţilor făcute cu drag. Observi că lumea nu îţi poate da tot ce vrei, la fel cum erai în pântecele mamei şi primeai toată protecţia, dragostea şi atenţia pe care o poţi primi de la mamă. Te ambiţionezi ca Făt-Frumos şi pleci. Pleci departe, unde vrei să găseşti păşune, flori, miresme îmbietoare la viaţă, o femeie frumoasă lângă care să te odihneşti. Nu e imposibil. Harap Alb şi-a împlinit acest vis. Pleci de acasă cu îmbărbătările şi urările de succes ale tatălui, cu paloşul, suliţa şi curajl moştenit din tată în fiu. Pleci spre câmpul dorit cu forţele în care te încrezi. Pe drum, de fapt, peisajul se schimbă, iar vocea tatălui nu mai contează, la fel cum nici pentru Harap Alb nu a mai contat. Ajungi pe un tărâm alunecos, îl putem numi tărâmul Gheonoaiei şi al Scorpiei, care vor să te facă să renunţi la visul tău. Îţi aduci aminte de mama ta şi de protecţia pe care o primeai odată cu înţelepciunea.

Totul se termină ca un într-un vis, ca şi cel al lui Gavrilescu în care pleacă nu departe de aici, dar într-o lume cu totul şi cu totul diferită, alături de Hildegard, pe un cal măiastru, cu aripile speranţei alături.

ÎN LOC DE CONCLUZII…

Avantajul profesorului de literatură îl constituie deschiderea didactică pe care i-o oferă posibilităţile nebănuite ale textelor literare. De cele mai multe ori, îmi propun activităţi pluri- şi interdisciplinare la clasă, iar rezultatul este unul transdisciplinar, revelator, în care şi – şi –ul existenţial conştientizat, luminează feţele partenerilor mei de dialog. Sunt acele momente unice, cre ne fac să regretăm că sunetul clopoţelului se aude prea devremeş un regret reciproc: al profesorului şi al elevului deopotrivă. Dar asemenea clipe merită fiecare secundă de măcinare sufletească şi de efort în căutarea unor noi soluţii didactice salvatoare.

sus