Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

O CALE DE A EDUCA FĂRĂ „EDUCAŢIE”

Lynn S. CURRAL

President of INPEP (National Institute of Pedagogy Exalting All Potentials)
Founder of the NEI Project

 Aşa cum ştim, şcoala tradiţională prefigurează dogmatic minţile spre a le îndrepta pe un  drum sau altul, producând astfel fragmentări, care împiedică gândirea de a fi globală,  holistică. Departe de a organiza minţile, dogmele le sărăcesc, slăbind atât capacităţile  psihice, cât şi pe cele senzoriale.

Iată cum văd eu educaţia: o cale de a educa fără “educaţie”. Este ceva atât non—direcţional, cât şi non-vectorial (i.e. fără sens şi direcţie, n.t.). O astfel de educaţie permite minţii să se centreze asupra ei însăşi, în conformitate cu propria-i natură ; educaţia doar însoţeşte individul uman pe parcursul întregii sale dezvoltări, oferindu-i cel mai propice mediu de dezvoltare şi evoluţie individuală.

O figură importantă a culturii franceze, Pierre Curie (Premiul Nobel pentru fizică – 1903) a fost unul dintre cei care au fost deranjaţi de sistemul formal de învăţământ.
El obişnuia adesea să mărturisească cât de greu îi era să se supună constrâgerilor impuse de şcoală. Atâta timp cât fusese în şcoală, profesorii săi îl etichetau drept un visător şi un tip prea încet, prea moale. Spre norocul lui, părinţii săi l-au luat repede de la şcoala publică şi l-au educat acasă, într-o altă ambianţă, la care s-au adăugat multe ieşiri în natură; asta a durat până la susţinerea bacalaureatului (nivelul A) ca şi candidat liber, pregătit în particular. Toate acestea se află relatate într-o carte, publicată în 1923, de către soţia sa, Marie Currie:

« Este evident că un astfel de spirit poate dispune de mari posibilităţi pentru viitor, dar nu s-a găsit încă nici un sistem de educaţie practicat de către şcoala publică, potrivit pentru un asemenea profil intelectual, care poate fi întâlnit la mult mai mulţi oameni decât s-ar crede. »

Iar acum, înapoi în prezent ! Să revenim la secolul nostru ! Problema a rămas neschimbată; e aceeaşi, ca în trecut. Iată de ce eu am propus şi promovat Proiectul NEI [ New Emergent Intelligence / i.e. Noua Inteligenţă Emergentă –n.t]. El se bazează pe o filosofie a educaţiei pe care am găsit-o aici, în Franţa, valabilă mai ales pentru şcoala secundară, menită să ofere celor mai tineri şansa de a-şi dezvolta dorinţa de cunoaştere şi umanitatea din ei, fără nici un complex de vinovăţie. O astfel de educaţie generează sensibilitatea transdisciplinară, adică dezvoltarea unei minţi unitare, unificate şi nicidecum fragmentate.

Cei patru piloni ai unei asemenea educaţii sunt:

A ÎNTREBA ÎNSEAMNĂ A ÎNVĂŢA

Acest enunţ este un aforism din Xenophon. Folosindu-ne adesea de întrebări, punând întrebări, le permitem celor mai tineri şi îi stimulăm să filtreze prin propria lor inteligenţă ceea ce izvorăşte din intuiţia, imaginaţia şi puterea lor de abstractizare. Principiul epistemologic enunţat mai sus ,alături de procesul transdisciplinar , ne-ar permite să explorăm psihicul uman (psyche) acest mare mister: ce este omul ?: cu o astfel de şcoală, o tară şi-ar putea permite emergenţa tuturor potenţialităţilor sale umane, naturale. Ar fi un lucru uriaş. Decât să continuăm să credem în ideile care ne limitează modul nostru de înţelegere, cum ar fi, de pildă faptul că rasa umană s-a născut din păcatul originar, mai bine să plecăm de la zero ! Aceasta înseamnă să începem o nouă eră, în care să experimentăm libertatea de gândire şi înţelegere şi să lăsăm în urmă vinovăţia. Da, ar trebui să ştim cine suntem în realitate, dar trebuie să evităm repetarea schemei deja consacrate: controlul pe care îl deţin oamenii sau sistemele dominante (asupra cuonaşterii n.t)

ÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE
.
Elevii şi profesorul îşi desfăşoară lecţiile împreună. Elevilor li se dă ocazia să cerceteze în domeniul lor de interes, să prezinte în faţa clasei informaţiile achiziţionate, sub supravegherea profesorului. În acest mod, elevii sunt antrenaţi în actul voluntar de a achiziţiona informaţii, în curiozitatea şi conştientizarea felului în care ei pot învăţa, ceea ce le asigură o mai bună conştiinţă de sine şi responsabilitate.

PREĂTIREA DE LA ALPHA LA OMEGA (învăţarea integrală n.t.)

Elevii nu trebuie cu necesitate să urmeze o învăţare de tip piramidal. Ritmul învăţării depinde de ei înşişi, deci nu mai e cazul să îi repartizăm în clase, pe niveluri, ca pe vite. Aceştia îşi pot explora modul de învăţare, prin activităţile de învăţare tip arborescent. Pe această cale ei înşişi se obişnuiesc să elaboreze reţele de conexiuni, câştigând astfel logica şi capacitatea de înţelegere mai adâncă a unui sistem complex, chiar şi a celui de „nivele de realitate”. Prin urmare, printr-o asemenea învăţare, am putea avea o nouă generaţie de lideri în lume, fie ei oameni de ştiinţă, economişti, filosofi, politicieni sau educatori etc.

RESPONSABILITATE ACTIVĂ A UNEI CETĂŢENII PLANETARE

Societatea foloseşte talentele oamenilor, pe care le dezvoltă în scopuri nefaste sau ilogice, în loc să le permită oamenilor, să făurească viitorul aşa cum îl simt ei, dar într-un mod rezonabil. Este vorba de creditul pe care societatea ar trebui să îl acorde celor mai tineri, tocmai pentru a-i învăţa să fie demni de încredere. Într-adevăr, un elev ar trebui să studieze, urmărindu-şi scopul pe care-l crede cel mai bun pentru el (şi, poate, pentru întreaga lume) şi nu pe cel pe care societatea i-l impune pentru ca să se servească de el, în viitor. Noi, educatorii, trebuie, de asemenea, să-i motivăm pe elevi la acte voluntare, prin care ei să participe la viaţa şcolii şi cea dinafara ei. Acesta ar fi un bun obicei pentru cei tineri. Sarcinile ar putea fi: spălarea farfuriilor, curăţenia în casă, grădinăritul ş.a.m.d. Fără lenevie. Să nu uităm că fiecare se cunoaşte pe sine prin intermediul încercărilor. Cel mai important lucru: prietenia.

CONCLUZII
Imaginaţi-vă ce revoluţie s-ar petrece în ţara voastră, în lume, dacă ar apare o nouă rasă umană, datorită unei noi educaţii, aşa cum în urma unei experienţe de laborator apare ceva nou, mai bun. Ceea ce experimentăm noi este de fapt sensul/semnificaţia fiinţei umane. Cel mai important lucru este să acordăm încredere celor tineri, căci doar aşa vor putea deveni şi ei, la rândul lor demni de încredere. Îşi vor da seama că lumea este o continuă construcţie ai cărei constructori suntem noi, toţi.

Traducere din limba engleza- Mirela Mureşan

sus