Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Prin transdisciplinaritate putem înţelege ceea ce cândva ne părea de neînţeles

Ruxandra Ioana Neamu

                                                        Clasa a-XI-a F          

În momentul lansării primului număr al revistei T, transdisciplinaritatea mă învăţase, printre altele, să-mi pun întrebări. Între timp, am mai învăţat un lucru datorită acestei noi viziuni asupra lumii : să încetez să mai gândesc în termeni de sau – sau şi să încep să gândesc în termeni de  şi – şi. Viaţa nu e urâtă SAU frumoasă, cerul nu e departe SAU aproape, omul nu e bun SAU rău. Viaţa e ŞI urâtă ŞI frumoasă, cerul e ŞI departe ŞI aproape, omul e ŞI bun ŞI rău.

            Recent, am descoperit un citat care m-a pus pe gânduri şi care iniţial mi se părea lipsit de sens : „De o iei la dreapta te vei căi, de o iei la stânga, te vei căi”. Citatul ne-a fost oferit la una dintre orele de cultură şi civilizaţie tradiţională românească, de către doamna dirgintă Mirela Mureşan, în contextul lecturii transdisciplinare a basmului românesc „Tineteţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”.

 Ora s-a transformat în scurt timp într-o frumoasă şi interesantă oră de transdisciplinaritate. Iniţial, pe tablă era scrisă doar prima parte a afirmaţiei, iar nouă ni s-a cerut să o completăm pe a doua. Bineînţeles, cu toţii am zis că “de o luăm la stânga, nu ne vom căi.” Am dat acest răspuns din pricina faptului că nu suntem pregătiţi să gândim prin prisma transdisciplinarităţii. Am înţeles apoi că proverbul românesc poate fi înţeles prin raportarea lui la nivelurile de realitate, despre care citisem în cartea domnului Basarab Nicolescu. Ajung tot la gândirea prin prisma lui şi – şi de care vorbeam în începutul textului. Putem s-o luăm ŞI la stânga, ŞI la dreapta, dar dacă această alegere se face pe orizontală, înseamnă că rămânem la acelaşi nivel de realitate şi deci „ne vom căi” din cauza acestei limitări. Ar trebui să evoluăm din punct de vedere spiritual, ca să ajungem la un nivel superior de realitate, care să cuprindă şi „stânga şi dreapta” în ceva calitativ superior lor, pentru ca acea „căinţă” să dispară. Cunoscută idee a fatalităţii, atribuită spiritualităţii româneşti, mi-a apărut acum într-o nouă lumină.

      Sunt conştientă că încă nu am descoperit toate tainele transdisciplinaritatăţii, dar sunt sigură că mă va ajuta să mă descopăr pe mine însămi. Ar trebui să acordăm cu toţii mai multă atenţie acestei metode de cunoaştere, pentru că ea este cheia pentru o lume mai bună decât cea de azi. Trebuie doar să ne deschidem în faţa transdisciplinarităţii şi să realizăm că este drumul pe care trebuie să-l parcurgem pentru a învăţa şi pentru a  înţelege ceea ce cândva ne părea de neînţeles…

sus