Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Proiectul european E.S.C.O.T. „Moise Nicoară”

Proiectul european E.S.C.O.T– Moise Nicoară s-a desfăşurat pe parcursul anului şcolar 2009-2010, având la bază competiţia numită „Ghidul staţiunilor balneo-climatice europene” („Guide to the European Health Resorts”), coordonat de dna. prof. Mariana Fotescu şi de dna. prof. Desdemona Nagy-Vizitiu.

238 de şcoli europene (în special licee), 982 de profesori şi peste 14.000 de elevi  au făcut parte din acest proiect internaţional ce avea ca scop dezvoltarea în rândul tinerilor a conştiinţei istorice, preţuirea valorilor din trecut precum şi dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la comunităţile locale, naţionale şi europene. Şcolile au fost înfrăţite între ele, interacţionând şi făcând schimb de experienţă la nivel european pe baza valorilor menţionate.

Pe scurt, proiectul a constat în crearea unui site(în limba engleză) de către fiecare şcoală, cu 8 secţiuni principale şi  3-5 diviziuni. Fiecare secţiune a fost coordonată de un profesor al şcolii şi de un elev ales de acesta cu funcţia de responsible student. Elevul a avut obligaţia de a mobiliza echipa(care a constat din 10-15 elevi) pentru a completa cu succes cerinţele fiecărei subdiviziuni. Cele 8 echipe au avut diferite sarcini printre care se pot aminti cercetarea şi culegerea informaţiilor despre staţiunile balneare din zona Arad, filmare unor scurt-metraje ce evidenţiau anumite aspecte ale acestot staţiuni ori prezentarea în detaliu a culturii şi artei  din Arad şi din împrejurimi. După ce toate aceste informaţii, filme, poze au fost adunate de către echipa de web design,  site-ul a fost finalizat şi publicat pe internet şi se găseşte pe www. escot-europe.eu/moisenicoara/preview/index.html.

Colegiul Naţional „Moise Nicoară” a participat cu 75 de elevi (dintre care 8 elevi au fost responsabili pentru fiecare secţiune în parte) şi cei 8 profesori  coordonatori ale acestor secţiuni: prof. Desdemona Nagy-Viztiu şi eleva Timea Tyukodi (coordonare principală a proiectului), prof. Octavia Potocean şi elevul Sebastian Zerieş (Secţiunea: Prezentarea şcolii şi participanţii), prof. Mihailovici Raymona şi eleva Flavia Czika(Secţiunea: Staţiuni balneo-climatice), prof. Radu Bereteu şi elevul Paul Negirla (Secţiunea: Administraţia locală), prof. Daniela Cameniţă şi eleva Timea Tyukodi (Secţiunea: Web Design), prof. Simona Kramer şi eleva Andreea Rus(Secţiunea: Dimensiunea culturală şi turistică a Aradului) prof. Marinela Diaconescu  şi elevul Valentin Betea(Secţiunea: Mass-media), prof. Cristina Crişan şi elevă Oana Frăţilă(Secţiunea: Comunicare socială), prof. Ileana Selejan şi eleva Giorgia Şiclovan (Secţiunea: Marketing).

Pe lângă toate acestea, proiectul a contribuit la promovarea creativităţii şi a competitivităţii dar şi la dezvoltarea unui spirit antreprenorial în rândul elevilor aparţinând şcolilor europene participante dar premiul cel mare a fost mediatizarea la nivel european a municipiului şi judeţului Arad şi a potenţialului lor istoric, cultural, turistic şi balneo-climateric.



sus