Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Seară de Halloween

Vineri seara(în 29 octombrie 2010) a avut loc în Sala Festivă a colegiului un spectacol de Halloween.

Pe parcursul a mai bine de două ore  elevii colegiului au participat la concursul de costume,  de perechi, karaoke  şi nu în ultimul rând la concursul “cel mai frumos dovleac”.

Pe scena s-au perindat multe vrăjitoare, chiar şi un vrăjitor, dar şi Scufiţa Roşie, Morticia (familia Addams) şi fel de fel de alte personaje întruchipate de elevi din clasele a V-a A, aV-a B, aVI-a A, aVI-a C, aVII-a A, aVII-a B.

Locurile I, II şi III au fost răsplătite cu premii şi jurizate de un juriu din care au făcut parte atât elevi cât şi doamnele profesoare Camelia Circa-Chirilă, Lavinia Pîrv şi Mihaela Turcuş.

Spectacolul a fost prezentat de Arina Nagy-Vizitiu şi Cristian Mareş, din clasa a XII-a A, iar coordonatorul spectacolului, ca de obicei a fost doamna profesoară  Simona Kramer.

Cine are cel mai frumos dovleac? 

Concurentii la proba de perechi Prezentatorii si doamna prof. Simona Kramer

sus