Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Sugestii de lectură

Disciplinele ca măşti ale transdisciplinarităţii

La editura Junimea a apărut de curând cartea Transdisciplinaritatea – De la un experiment spre un model didactic. 1
Suntem în faţa unei cărţi-eveniment. O carte deschizătoare de drumuri. O piatră de hotar care va marca istoria învăţământului în România.
Acum un an, printr-un articol găsit pe Internet, am aflat de experimentul transdisciplinar Anonimul din spatele măştii efectuat la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” din Arad. Din cele câteva rânduri ale articolului am intuit că ceva important s-a întâmplat la Arad. Am scris imediat doctorandei mele Anca Mustea, care este lectoră la Universitatea Vasile Goldiş din acelaşi oraş şi ea mi-a stabilit contactul cu profesoara Mirela Mureşan, coordonatoarea experimentului. Câteva luni după aceea, în septembrie 2009, ca un semn al destinului, trebuia să particip la colocviul „Nevoia de sacru în societatea română contemporană”, organizat de Anca Mustea la universitatea sa. Bine înţeles, am invitat pe doamnele profesoare Mirela Mureşan şi Janina Flueraş să prezinte o comunicare. Dar marea mea descoperire s-a întâmplat în cursul vizitei, scurte dar dense, pe care am făcut-o, împreună cu Horia Bădescu şi Magda Stavinschi, la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, având astfel minunatul prilej de a întâlni pe elevii şi profesorii implicaţi în experiment. Am avut astfel certitudinea că suflul autentic al transdiciplinarităţii era prezent la Arad.
Cartea coordonată de profesoara Mirela Mureşan este extrem de coerentă.
Scrisă într-un stil alert, departe de orice limbă de lemn, ea se deschide printr-un text, concis şi clar, „Transdisciplinaritatea – o posibilă soluţie pentru educaţia secolului XXI”. Este cu siguranţă cea mai penetrantă prezentare a transdisciplinarităţii în limba română.
Capitolele „Măştile omului” şi „Măştile lumii” sunt un veritabil tezaur pentru orice profesor şi elev din România. Scenariile didactice elaborate de profesori – de la matematică la religie, de la artă la societate, de la geografie la istorie – constituie veritabile modele, surse de inspiraţie pentru toate şcolile din România. De o deosebită importanţă este subcapitolul „Măştile transcendenţei”, care plasează întregul experiment sub semnul afectivităţii şi a centralităţii experienţei trăite.
Ceea ce este fascinant şi instructiv în aceste scenarii este fluiditatea lor, rezultate din permanenta interacţie între transdisciplinaritate şi discipline, între textele propuse şi implicarea interioară a elevilor şi profesorilor. Cititorul resimte astfel transdisciplinaritatea în mişcare, vede concret evoluţia celor implicaţi în experiment şi se poate convinge, prin el însuşi, de consecinţele fecunde ale transdisciplinarităţii în procesul de învăţământ.
Autorităţile naţionale şi directorii şcolilor din România au tot interesul să citească cu atenţie capitolul „Reflecţii asupra faptei”, care constituie o evaluare riguroasă – din partea elevilor şi profesorilor – a experimentului, a virtuţilor sale indiscutabile dar şi a obstacolelor întâlnite.
Pasionant şi instructiv pentru orice cititor este ultimul capitol „Jurnalul unei călătorii transdisciplinare”, scris de profesoarele Mirela Mureşan şi Camelia Circa-Chirilă. Fără nici o mască, dânsele ne dezvăluie toate frământările şi interogaţiile lor din timpul experimentului, momentele de mare cumpănă, propria lor transformare în cursul procesului inovator care nu avea nici un model prealabil.
Ce păcat că această carte nu a ajuns la timp în mâna celor care au conceput mult dezbătuta nouă Lege a Educaţiei, unde transdisciplinaritatea este doar timid prezentă! Cunosc îndeaproape toate experienţele transdisciplinaritare în învăţământul pre-universitar din multe ţări (de exemplu, în Brazilia s-a efectuat câţiva ani un experiment la mare scară) şi pot afirma, fără o umbră de ezitare, că experimentul din Arad este nu numai cel mai reuşit dar, de asemenea, cel care are cele mai mari potenţialităţi de export în orice ţară a lumii.
Marea descoperire pe care au făcut-o cei implicaţi in experimentul de la Arad este faptul că disciplinele sunt măşti ale transdisciplinarităţii, adevăr axiomatic care ar putea inspira orice proiect demn de o educaţie care poate face faţă marilor încercări ale secolului în care trăim.

Basarab Nicolescu
Paris, 3 aprilie 2010

1 Mirela Mureşan (coordonator), Transdisciplinaritatea – De la un experiment spre un model didactic, Junimea, colecţia Ananta – Studii transdisciplinare, 2010, prefaţă de Basarab Nicolescu, postfaţă de Florenntina Sâmihăian.

A ÎNVĂŢA ALTFEL – A ÎNVĂŢA DIN ŞI PENTRU VIAŢĂ

A persevera şi a stărui în ceea ce faci chiar şi atunci când e dificil şi când împrejurările nu-ţi sunt favorabile este una dintre caracteristicile oamenilor de elită, a oamenilor de succes. Învăţământul românesc, precum şi cel din întreaga lume traversează o perioadă dificilă. Dezvoltarea tehnologică şi multitudinea de mijloace şi surse de distracţie reprezintă o provocare şi, în acelaşi timp, o competiţie pentru atragerea şi motivarea copiilor să înveţe şi chiar să citească în plus. În acest context, demersul colectivului de profesori de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” din Arad de a-i atrage pe copii să citească şi să înveţe în timpul lor liber este o frumoasă reuşită. Dar, ceea ce este cu adevărat remarcabil este modalitatea de învăţare şi reacţiile copiilor şi ale tuturor participanţilor la program.

Proiectul desfăşurat în cadrul Colegiul Naţional „Moise Nicoară” din Arad propune o altfel de învăţare decât cea cu care suntem obişnuiţi. Pornind de la pretextul unui cerc de lectură cu elevii claselor a V-a şi a VI-a, se porneşte într-o călătorie culturală prin şapte ţări europene: România, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania, Germania şi Grecia. În acest periplu sunt invitaţi profesorii de istorie, georgrafie, matematică, religie, limba română, limbi străine, muzicieni, dansatori, actori, regizori şi elevi de liceu. Învăţarea capătă, astfel, un caracter puridisciplinar şi interdisciplinar: ţările sunt cunoscute din perspectiva mai multor discipline, a căror cunoştinţe se întrepătrund, dându-le copiilor o imagine de ansamblu.

Experienţa unei altfel de învăţări este dată mai ales de caracterul transdisciplinar al proiectului. Având deja experienţa unui prim proiect transdisciplinar[2] realizat în învăţământul românesc împreună cu elevii de liceu, profesorii colegiului „Moise Nicoară” propun o învăţare care depăşeşte graniţele disciplinelor ştiinţifice, care se clădeşte pe experienţa directă a participanţilor şi trăirile acestora. Această învăţare nu se mai adresează doar minţii. Copiii pot atinge ceea ce învaţă. În fiecare popas al călătoriei prin Europa copiii pot admira şi atinge costumele populare, miniaturi ale monumentelor reprezentative fiecărei ţări (cum ar fi Turnul Eiffel sau Arcul de Triumf), obiecte specifice sau tradiţionale – de la miniatura autobusului britanic cu două etaje, la halbele de bere nemţeşti. Experienţa fiecărei ţări este întregită şi prin muzica şi dansul acesteia (în care de multe ori sunt implicaţi toţi participanţii la proiect), dar şi prin degustarea mâncărurilor tradiţionale.

Activitatea pe ateliere îi îndeamnă pe elevi să înveţe prin ceea ce fac, prin acţiune, şi le stimulează creativitatea prin temele propuse. În cadrul atelierelor de lectură aceştia sunt puşi „în pielea” personajelor sau să interacţioneze cu acestea în scris. Plăcerea matematicii este regăsită în jocuri logice, puzzle-uri şi labirinturi. Momentele cele mai apreciate de copii, care au generat emoţiile şi trăirile cele mai intense, sunt reprezentate de punerea în scenă a fragmentelor lecturate. Astfel, aceştia nu doar învaţă despre teatrul lui Shakespeare, ci chiar joacă o piesă respectând regulile din acea vreme, când pe scenă aveau voie să joace doar bărbaţii. De asemenea, nu doar învaţă despre Pinochio, Hansel şi Gretel, ci chiar interpretează rolurile acestora. Învăţând despre teatrul grecesc fetele fac o paradă, asemeni zeiţelor în faţa lui Paris. E mult mai plăcut să înveţi astfel, să înveţi prin joc, par să spună copiii în reacţiile lor. O astfel de învăţare aş spune că este „din viaţă şi pentru viaţă”.

Călătoria culturală a elevilor de la colegiul „Moise Nicoară” şi a invitaţilor lor este o educaţie pentru viaţă şi o educaţie pentru o cultură a păcii. Să înveţi despre alte popoare experimentându-le tradiţia, muzica, arta culinară, dansul, înseamnă să înveţi că „toţi putem fi prieteni, chiar dacă suntem diferiţi”, cum spunea una dintre participantele din clasa a V-a. Pe astfel de experienţe se poate construi o cultură a respectului reciproc, o cultură a unităţii în diversitate, o cultură europeană. Proiectul descris şi mărturisit în această carte ar trebui implementat nu doar la nivel naţional, ci la nivel european, sau chiar la nivel mondial, pentru că ne prezintă un model de educaţie pentru pace şi înţelegere între culturi, fapt ce reiese nu atât din obiectivele profesorilor, cât mai ales din reacţiile copiilor participanţi.

Această carte conţine resurse nepreţuite. Fiind la rândul meu unul dintre pionierii cercetării transdisciplinare, mărturisesc nevoia de a avea un model practic, pe care am resimţit-o deseori. Această carte ne oferă un astfel de model al implementării ideilor transdisciplinare în educaţie.

În a doua parte a acestei cărţi, profesorii participanţi îşi descriu motivaţia, obiectivele, mijloacele şi metodele folosite, precum şi resursele necesare. Reflecţia didactică ne dezvăluie experienţa fiecărui profesor participant la acest proiect. Aceste mărturii reprezintă un important instrument de lucru pentru oricine ar dori să implementeze un astfel de proiect.

Jurnalul călătoriei prezintă drumul parcurs din perspectiva doamnei profesoare Camelia Circa – Chirilă, coordonatoarea proiectului, dar şi a elevilor de liceu, care au asistat profesorii în realizarea proiectului. Doamna profesoară Camelia Circa – Chirilă ne descrie cum s-a desfăşurat fiecare popas cultural european, cu surprizele, dificultăţile, şi mai ales bucuriile de care au avut parte. Ţin să subliniez, din nou, importanţa şi resursele nepreţuite ale acestei cărţi prin modelul practic pe care îl oferă. Descrierea fiecărei întâlniri este însoţită de fişele de lucru ale atelierului de lectură şi este abundent ilustrată cu fotografii care imortalizează momentele desfăşurării proiectului.

Alături de numeroasele ilustraţii ale desfăşurării proiectului, rezultatele muncii copiilor şi reacţiile acestora, împreună cu reacţiile (feedback-ul) tuturor participanţilor la proiect, încununează munca şi efortul tuturor elevilor şi profesorilor de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” de a se întâlni în timpul liber pentru a învăţa altfel. Este o adevărată plăcere să citeşti reacţiile copiilor şi să vezi bucuria şi nerăbdarea de a participa în fiecare sâmbătă la aceste întâlniri, să vezi că a învăţa devine pentru ei o plăcere. Succesul cărţii se datorează şi faptului că ne arată că într-un astfel de demers, elevi, profesori, invitaţi, toţi învaţă şi simt bucuria învăţării.

 

                                                                                                                Anca Mustea

 


[2] Proiectul este descris în cartea coordonată de doamna Mirela Mureşan, Transdisciplinaritatea: de la un experiment spre un model didactic, Editura Junimea, Iaşi, 2010

 

 

BIOETICA- O ŞTIINŢĂ TRANSDISCIPLINARĂ

O apariţie inedită în spaţiul şcolar arădean o constituie cartea, pe suport electronic, publicată de elevii de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, coordonaţi de pr.prof. Mircea Hurdea.* Cartea conţine lucrările prezentate de elevii din clasele liceale la Simpozionul Educaţia pentru o cultură a drepturilor fundamentale, care s–a desfăşurat  în decembrie, 2010.

Relaţionarea drepturilor fundamentale ale omului cu bioetica a reuşit să genereze lucrări de o uimitoare diversitate tematică, dar mai ales un larg spaţiu de interogaţie. Dreptul la viaţă a pus în discuţie avortul, euthanasia, pedeapsa capitală, clonarea, transferul de organe; relaţia sexualitate-iubire-căsătorie-familie a a dus în atenţie aspectul moral-religios al problemei, precum şi valorile creştine. Această problematică etern-umană adusă în dezbaterea unor adolescenţi, care acum încearcă să se întemeieze interior, consider că este nu numai un act necesar, ci şi unul de mare responsabilitate şi curaj. Facilitarea unui asemenea cadru de dialog, care să aducă în discuţie aceste probleme încă controversate ale omenirii, este vitală pentru tinerii de azi şi educaţia lor. Din acest punct de vedere, iniţiativa domnului profesor-preot Mirecea Hurdea mi se pare extrem de valoroasă, prin încărcătura ei educativă.

Dovadă stau lucrările elevilor care se disting prin maturitatea şi seriozitatea cu care s-au aplecat asupra temelor propuse, prin rigoarea documentării şi prin implicarea afectivă, emoţională în tema cercetată. Abordate din multiple perspective, problematica drepturilor fundamentale ale omului a depăşit cadrul strict social al înţelegerii omului doar ca simplu membru al unei patrii “de pământ”. Drepturile omului, în lectura elevilor, s-au transformat în drepturi ale “fiinţei umane”, căci perspectiva abordării lor a fost deopotrivă filozofică, religioasă, etică, psihologică, sociologică, juridică etc.

Lectura cărţii e incitantă, prococatoare şi generatoare de noi şi noi interogaţii. CD-ul poate deveni un material –suport important în educaţia pentru valori a elevilor, atât pentru orele de dirigenţie, cât şi pentru alte activităţi extracurriculare; fiind scrisă de elevi, este întru totul convingătoare.

                                                                                                 Mirela Mureşan

 

*Drepturile fundamentale ale omului în viziune transdisciplinară, coordonator pr. prof. Mircea Hurdea, Editura Fundaţiei Moise Nicoară,Arad, 2011

sus