Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Transdisciplinaritatea sau nud cu tine însuţi

DIANA MEI-ROŞU, clasa a XI-a F

 

Am început să fiu interesată de acest subiect, transdisciplinaritatea, nu atunci când am auzit colegii sau profesorii vorbind despre el, ci în momentul în care am pătruns mai adânc în „problemă”, în momentul în care mi-am pus întrebarea „care este legătura mea cu transdisciplinaritatea?”.

            Ca să găseşti răspunsul corect, nu trebuie decât să pui întrebarea potrivită. Lipsa acesteia periclitează profund rezultatul final al oricărui proces de gândire, îndrumă pe o cărare greşită, care ne abate de la destinaţie, ne rătăceşte.

            Apariţia acestei întrebări a fost revelaţia care a adus lumina în amalgamul de întuneric, un traseu pentru drumul înecat în ceaţă. Prin prisma transdisciplinarităţii, descopăr acum viitorul ca fiind o cale comună a atâtor gânduri, o cale care cuprinde şi încheagă mai multe drumuri, contrar viziunii precedente de viitor ca destinaţie a unui singur drum corect, concept din cauza căruia mă vedeam ajunsă la o răscruce şi pusă sub presiunea alegerii unui traseu unic, dintre mai multe care păreau favorabile, fără să ştiu dacă am luat o decizie câştigătoare sau nu, decât în momentul izbândei sau a eşecului, parcurgând traseul apăsată de această grijă.

Transdisciplinaritatea vine ca o soluţie eliberatoare pentru o situaţie care părea că duce, fără posibilitate de ieşire, către constrângere şi limitare. Este unealta necesară pentru a depăşi şi ieşi din conceptul patului lui Procust, concept adoptat de către societatea zilelor noastre şi care, în avântul lui, a izbutit să se răspândească şi pe plan educaţional. Împlinirea de sine nu se poate atinge decât prin resuscitarea propriului eu. Curiozitatea şi dorinţa de a explora multiple domenii cu un numitor comun, pot răbufni acum din acele căi neînţelese şi nedesluşite ale fiinţei, depăşind stadiul iniţial, în care se încerca a fi înfrânte, inutil încorsetate de aparenţe induse individului. Mai mult, transdisciplinaritatea este transpusă nu doar în luminiţa întrevăzută la capătul tunelului, ci în chiar candela care luminează călătoria pe întregul ei parcurs, având rolul unui ghid care conduce pe traseul nou decoperit.

Este „mâna” de ajutor care eliberează spiritul, mintea, care desfiinţează reprimarea abordării unui aspect dintr-un singur punct de vedere, care deschide uşi către noi moduri de a concepe şi interpretări sub umbrela mai multor stiluri.

Abordând viitorul în spirit transdisciplinar, am simţit că pot da frâu liber dorinţelor mele, fără a fi nevoită să aleg, fără restricţia unei singure variante, fără a trebui să mă opresc la o prioritate şi fără a înăbuşi restul intereselor, am simţit că pot face din toate acestea un întreg, fără obligaţia de a mă mulţumi cu o singură parte divizată din acest obiect al fiinţei mele. Pot, deci, să mă descopăr întru totul, pot să pătrund în mine şi să aduc la lumină conflictul nehotărârii, rezolvându-l, nemaifiind pusă acum în situaţia de a alege ceva şi, implicit, de a renunţa la altceva.

Aşadar, având ca punct de plecare întrebarea corectă, care să scoată la iveală latura subiectivă şi aplicabilă fiecăruia dintre noi, răspunsul vine natural, bazele acestui concept se construiesc de la sine în mintea care începe să-i exploreze esenţa, scopul de dincolo de aparenţă. Transdisciplinaritatea nu face altceva decât să vină în ajutorul incapacităţii de exprimare a întregului potenţial într-un singur context, să-l studieze în toată complexitatea lui, să te aducă nud în faţa ta, să te înveţe să te descoperi aşa cum nu te-ai mai descoperit, aşa cum nu ştiai că eşti.

sus