Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

UN POSIBIL MODEL PLURI -, INTER-, TRANSDISCIPLINAR: PROIECTUL DE CERCETARE – ACŢIUNE „EPOCI ŞI CURENTE CULTURALE”

Prof. Camelia Circa- Chirilă

A accede la cultura Europei, de-a lungul epocilor şi curentelor culturale în manieră transdisciplinară, este un lucru dificil, un deziderat la care trebuie să îşi dea concursul diferite discipline (literatura română şi universală, istoria, geografia, matematica, religia, arta plastică, muzica, teatrul, design-ul vestimentar, etc). Alături de o echipă de profesori, invitaţi speciali, personalităţi ale culturii şi vieţii artistice arădene (pictori, actori, regizori, violonişti), prin metode expozitive şi prin ateliere de tip acvariu, am conceput alături de colega mea, Octavia Potocean, profesor de matematică (în calitate de coordonatori) un proiect inter, pluridisciplinar pentru „Săptămâna altfel”. Ne-am propus abordarea problematicilor concepute într-o manieră cât mai diversă şi mai atractivă, stimulând elevii şi determinându-i să se apropie cu plăcere de temele dezbătute, teme cu care se vor reîntâlni la liceu, prezente şi în programa de bacalaureat. Trebuie însă precizat faptul că proiectul s-a adresat unor grupe diferite de vârste, fiind gândit in spiritul pedagogiei Montessori. Grupul –ţintă a fost format din elevi de la clase primare, clase gimnaziale şi liceale, inclusiv copii cu dizabilităţi, constituind astfel o mare provocare didactică pentru noi..
Astfel, proiectul derulat de (şi la) Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad în cadrul săptămânii Şcoala altfel, a beneficiat de parteneri şi colaboratori devotaţi: Asociaţia pentru deschideri culturale, Moodle România, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Casa Corpului Didactic Arad, Fundaţia Vanda Study International, Galeria Takacs Arad, Şcoala Generală „Aron Cotruş” Arad, Centrul Şcolar Arad, Casa de modă „Oana Şeran”.
S-a urmărit, în primul rând, înţelegerea evoluţiei culturale şi ştiinţifice de-a lungul epocilor istorice, formarea unei gândiri integratoare, holistice, de tip transdisciplinar, lectura personalizată şi înţelegerea interdisciplinară a textelor abordate, compararea şi adaptarea modelelor existenţiale oferite de texte la propria devenire, dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de cultura şi ştiinţa europeană, dezvoltarea capacităţii reflexive, interogative şi de gândire critică.
În cadrul activităţilor propuse, s-au argumentat preferinţele estetice, s-a comparat limbajul literaturii cu limbajul altor arte şi al altor domenii abordate: artă plastică, artă teatrală, muzică, geografie, istorie, matematică, astronomie, design etc
Conţinuturile au fost structurate pe epocile şi / curentele culturale parcurse :
1. De la Antichitate la Clasicism
2. Romantism şi Realism– între simţire şi raţiune
3. Simbolism, Impresionism, Expresionism –ambiguizare şi dezechilibru
4. Modernism, Neomodernism Avangardism, Postmodernism – şoc, reacţie, parodie, ironie sau dorinţa de a inova
5. Evaluare
Am ales texte reprezentative pentru epocile studiate şi accesibile tuturor vârstelor: Jean de la Fontaine – Greierele şi furnica, Mihai Eminescu –Somnoroase păsărele, Al. Macedonsky – Valţul rozelor, G. Apollinaire – Caligrame, Cosmin Herman – Scrisori din Tars.
Scopul acestui proiect l-a reprezentat, desigur, familiarizarea cucâteva noţiuni de cultură generală, specifice epocilor şi curentelor prezentate. Deşi apelează la cunoştinţe din mai multe discipline (literatură, educaţie plastică, muzică, istoria teatrului, design vestimentar, sport, ştiinţă), proiectul foloseşte aceleaşi metode pedagogice, şi a vizat conştientizarea de către fiecare copil a evoluţiei sale ca fiinţă culturală.
S-a lucrat pe ateliere, pe activităţi specifice epocii abordate: literatură – lectura unui text din epoca respectivă, identificarea elementelor specifice curentului literar în care se încadrează, producerea unui text ficţional în maniera curentului respectiv; artă plastică – ilustrarea textului literar studiat în maniera epocii; muzică – audiţie muzicală cu exemplificări din epocă, ştiinţă – informaţii istorice şi ştiinţifice descoperite cu ajutorul materialelor de învăţare senzorială de tip Montessori; artă teatrală – punerea în scenă a textului în maniera epocii, etc. Elevii clasei a X-a profil filologie au fost cei care au coordonat aceste ateliere, secondând invitaţii din cadrul fiecărui atelier: actorul Zoltan Lovas, regizorul Nicolae – Mihai Brânzeu, violoniştii Georgiana şi Victor Maria, pictorii Mihai Takacs şi Bogdan Ţigan, artista Marcela Alexandrescu şi creatoarea de modă Oana Şeran.
Prezentarea epocilor s-a făcut de către elevii claselor a VI-a prin materiale în format power-point. Materialele au presupus o muncă de cercetare individuală şi au fost structurate din punct de vedere istoric, politic, filozofic, religios, artistic, dramatic etc. Muzica, matematica, pictura au presupus prezentarea lucrărilor, a pieselor muzicale, a picturilor celebre, a celor mai cunoscuţi matematicieni, muzicieni, pictori din fiecare epocă. Literatura a oferit prezentarea celor mai cunoscuţi scriitori, poeţi din fiecare epocă. Dezbaterea textelor literare selectate a fost urmată de transpunerea lor în mici scenete. De asemenea, s-au abordat şi alte domenii: sportul şi evoluţia lui de-a lungul vremii, geografia – evoluţia mijloacelor de transport, turismul, arhitectura, modernizarea oraşelor, a economiei, a industriei, a agriculturii etc Biologia, medicina au prezentat evoluţia şi modernizarea tratamentelor medicale, de la vrăjitorie la operaţii cu ajutorul calculatorului, astronomia, fizica: de la sapa de lemn la navele cosmice, de la pluta de bârne la nave ultramoderne, evoluţia automobilului, a bicicletei. S-a abordat şi problema vestimentaţiei: evoluţia vestimentaţiei, realizarea paradei de modă cu costume împrumutate de la teatru pentru fiecare epocă sau machetele de costume de epocă ce au fost confecţionate de elevi din materiale deosebite, puse la dispoziţie de casa de modă colaboratoare.
La sfârşitul activităţii, toate materialele realizate de elevi, profesori şi invitaţi şi toate „lecţiile” filmate au devenit materialul unui soft educaţional găzduit de moodle.ro, aceste materiale urmând să fie tipărite de „Casa Corpului Didactic” Arad într-o broşură de prezentare a întregului proiect.
Ultima zi, cea dedicată evaluării, a cuprins două activităţi distincte: evaluarea posterelor realizate în cadrul proiectului prin metoda galeriei şi completarea unor fişe de evaluare tematice de către elevi.
Un proiect ambiţios, care a reuşit să adune laolată copii, adolescenţi, tineri şi adulţi, ce au vibrat timp de o săptămână în cadrul unei călătorii culturale în timp, ce ne-a responsabilizat, cu siguranţă, asupra vremurilor în care trăim şi în care suntem datori să apreciem faptele valoroase de artă şi cultură care ne formează ca oameni.

Iată opiniile câtorva elevi participanţi la acest proiect.

Pare surprinzător, dar într-o singură săptămână am descoperit nenumărate feluri de a învăţa şi moduri de a stimula un copil să înveţe cu plăcere. Fiecare zi a însemnat o călătorie în timp:
Luni – de la Antichitate la Clasicism – ne-am îmbrăcat în costume de epocă, am aflat câte ceva despre teatrul acelor vremuri şi chiar ne-am trezit cu toţii într-o piaţetă medievală în care fie am vizionat un spectacol ad-hoc de marionete a la commedia del’arte, susţinut de colegii mai mici sub bagheta regizorală a actorului Zoltan Lovas şi a regizorului Nicolae – Mihai Brânzeu, fie am râs văzându-i pe colegii de la „Sabin Drăgoi”, de la secţia actorie, interpretând cu mult haz câteva fabule clasice, fie am interpretat chiar eu alături de colegul meu, Cody, fabula unor iepuri… Toate acestea, pe acorduri de vioară şi în „decoruri” imaginate de pictorul Mihai Takacs.
Marţi – între Romantism şi Realism – colega noastră din clasa a IX-a, Bettina Takacs, ne-a făcut o superbă demonstraţie de balet pe muzica lui Ceaikovski, Lacul lebedelor, după ce ne-a învăţat pe toţi cei cinci paşi de bază şi cele cinci poziţii de bază ale mâinilor în balet. Pictorul Bogdan Ţigan ne-a făcut o demonstraţie artistică a unei picturi romantice, cu clar – obscururi şi forme neclare, iar cei mici au creat, romantici, texte pline de visare şi costume de epocă impresionante.
Miercuri – Simbolism şi Impresionism – ziua aceasta a venit parfumată de mirosul trandafirilor. Fiecare copil a putut să miroase şi să guste aroma trandafirului (prin gemul de trandafiri şi siropul de trandafiri cu care i-am servit), apoi au refăcut trandafirul din puzzle Montessori, au pictat trandafiri, alături de pictorul invitat, au scris despre trandafiri şi au ascultat Valţul rozelor în interpretarea lui Tudor Gheorghe. Costumele de epocă create de ei au avut câte un trandafir ca accesoriu. Asociere de simţuri, deci simbolism.
Joi – Modernism, Neomodernism, Postmodernism – cu paşi repezi, am revenit în prezent, după ce am văzut invenţiile celebre ale secolului, am descoperit perioada albastră a lui Picasso şi cubismul, Rapsodhy în blue a lui Gershwin şi improvizaţia jazz-ului, caligramele lui Apollinaire şi dansurile de societate ale epocii moderne. Am creat şi noi alături de colegii noştri invitaţi caligrame şi colaje şi am jucat Twister, mereu cu zâmbetul pe faţă.
Vineri – Azi, acum, evaluare – Am reînvăţat să descopăr lumea prin ochi şi cu suflet de copil şi să mă bucur de acest azi şi acum, datorită unui ieri ce şi-a pus amprenta asupra a ceea ce suntem cu toţii şi datorită unei şcoli altfel.
Alexandru Cordoş, clasa a X-a F

Jocul învăţăturii
Acum,după trei săptămâni trecute de la finalul proiectului “Epoci şi curente culturale europene”, îmi pot aminti cât de bine şi în cât timp am putut să acumulez o sumedenie de lucruri care mă vor ajuta în viaţă.
Pentru mine, acest mod de a învăţa interactiv şi prin diverse jocuri m-a fascinat. A fost totul pe gustul meu. Cine ar fi crezut vreodată că voi fi provocat să creez modele de rochii precum cele clasice sau impresioniste? Sau cine ar fi crezut că voi învăţa despre majoritatea tehnicilor de a cânta la vioară, de a scrie într-o anumită manieră sau de a picta, având o scurtă “discuţie” interactivă cu doamna profesoară.
Cred că tipul acesta de proiect este viitorul învăţământului.(Ciacli Bogdan, clasa a VI-a A)

Şcoala altfel
Am participat cu bucurie la o experienţă de neuitat, o experienţă care m-a făcut să aflu mult mai mult despre mine însămi, dar şi despre lumea uimitoare în care trăim. Am realizat că totul, dar absolut totul poate fi transformat în artă, dacă ai puterea de a realiza că şi o petală de floare contează.
Cu ajutorul prezentărilor am reuşit să reţin câte ceva despre fiecare epocă în parte, am reuşit să trăiesc o zi în trecut şi să îmi pot forma o părere despre viaţa cotidiană a oamenilor din trecut. Toate acestea datorită acestui proiect .
Aici, la “Colegiul Naţional Moise Nicoară”, se abordeză un stil diferit de învăţare şi mult mai interesant, deoarece elevii sunt dornici tot timpul de mai mult.
Mulţumesc pentru această experienţă nemaipomenită! (Fanea Amelia, clasa a VI-a A)

   

sus