Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Despre proiectul Ins and Outs of the Magic Möbius Strip

Proiectul Comenius Ins and Outs of the Magic Möbius Strip
având ca și coordonator proiect  Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad

Partenerii de proiect sunt:
1. Devonport High School for Girls, Plymouth, UK
2. Justus-von-Liebig-Gymnasium, Neusäß, DE
3. XV. gimnazija, Zagreb, HR

Durata proiectului:
septembrie 2011 – august 2013

Proiectul a demarat printr-o vizită a inițiatoarei a acestui proiect, profesoara Liliana Negrilă în Marea Britanie, iar în săptămâna 17-24 octombrie 2011 un grup de 4 profesori: Mircea Potocean, directorul colegiului alături de Liliana Negrilă , Octavia Potocean, Simona Arsenov și 5 elevi au participat la activitățile organizate în Germania.

Mai jos se regăsesc câteva din datele proiectului.

Cerințe pentru elevii participanți în cadrul proiectului:
– să fie cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani
–  să aibă cunoștințe de bază de geometrie și trigonometrie
–  să cunoască limba engleză (scris și citit)
–  să aibă capacitatea de a folosi calculatorul

Participanții la mobilitățile din cadrul acestui proiect trebuie să fie elevi implicați activ în proiect.

Fiecare elev care va participa la schimbul de elevi cu celelalte școli trebuie:

–  să se afirme în cadrul proiectului din școală

–  să respecte termenele de predare a lucrărilor

–  să aducă o contribuție proprie activităților din cadrul proiectului

 

Numărul minim de mobilități din Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad:
– 15 elevi
– 9 profesori
Vor exista șase întâlniri directe unde comunicarea și cooperarea europeană vor fi mai bine dezvoltate.

Obiectivele proiectului:
– dezvoltarea abilităților interogative ale elevilor prin activități provocatoare
– stimularea creativității elevilor
– motivarea elevilor pentru a urma o carieră în matematică sau științe
– schimbul de experiențe și bune practici printr-o cooperare europeană

Banda lui Möbius va fi aplicată în topologie, informatică, fizică, astronomie, chimie, biologie, literatură, muzică și religie, în artă, în jocuri (leggo și puzzle) și labirinturi, chiar și în viața de zi cu zi.

Impact:
– elevii vor descoperi noi oportunități de aplicare practică a conceptelor învățate în școală la matematică, informatică și științe naturale, precum și conexiunile transdisciplinare dintre ele;
– elevii vor fi mai bine pregătiți în matematică și științe pentru a îmbrățișa o carieră compatibilă cu exigențele impuse de procesul de integrare în spațiul european;
– profesorii vor avea oportunitatea să își îmbunătățească metodele de predare și învățare, dezvoltând o preocupare permanentă în direcția perfecționării profesionale;
– părinții elevilor și comunitatea locală vor lua la cunoștință că școala noastră promovează noile metode instructiv-educaționale, iar copiii lor vor avea la sfârșitul ciclului de învățământ un nivel ridicat de pregătire profesională și morală.

Integrarea în curriculum școlii:
– matematică: volumul corpurilor, trigonometrie, logaritmi, spațiul tridimensional + lucrările Conferințelor Internaționale de Matematică „Tiberiu Popoviciu” din Arad, România (mai 2012 și aprilie 2013)
– ICT: folosirea sistemelor de control, crearea web-site-urilor și comunicarea efectivă și în siguranță pe internet, folosirea softului Knot Plot pentru construirea modelelor Möbius
– tehnologii: construirea benzii transportoare Möbius
– artă și desen: crearea sculpturilor și/sau desenelor, eșarfelor și coafurilor inspirate de conceptul benzii lui Möbius; câștigarea experienței practice în olărit prin confecționarea sticlei lui Klein
– literatură: crearea eseurilor, poeziilor și/sau pieselor de teatru proprii și apoi prezentarea lor în cadrul unui concurs
– activități sociale: banda lui Möbius este simbolul reciclării; se vor investiga metodele de reciclare din fiecare țară

Rezultate:
– expoziții cu produse Möbius (banda transportoare Möbius, noduri Möbius și sticla lui Klein)
– produse meșteșugărești
– eseuri, poezii
– postere
– filme

Proiectul va demonstra că abordarea transdisciplinară a predării și învățării este posibilă în Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad. El este o continuare a unor preocupări mai vechi ale elevilor și profesorilor din acest colegiu. Este o dovadă a faptului că în Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad se desfășoară mereu activități care ne stimulează să visăm noi vise și să căutăm adâncimi chiar și acolo unde totul pare să fie la suprafață!

sus