Începuturile Colegiului Național „Moise Nicoară” coincid cu cele ale primei școli elementare („școli începătoare”) din Arad, înființată în 1707 de călugărul de origine bavareză Camil Nöffrich și funcționând în încăperile modeste ale unei improvizate școli primare. În 1745 școala începătoare devine școală latină, apoi în 1762 gimnaziu, denumire impusă de reorganizarea sistemului de învățământ din Imperiul Habsurgic. În 1844-1845 se aplică o nouă reformă școlară în Austria, introdusă un an mai târziu și în Ungaria, în urma căreia gimnaziul din Arad se completează inițial cu 7 clase, apoi cu 8 clase, devenind în 1851-1852 gimnaziu superior complet, iar în virtutea legii școlare XXXVIII promulgată în 1868 ia denumirea de gimnaziu superior regal. Școala latină și gimnaziul din Arad, patronate de călugării minoriți au funcționat pe rând în două localuri, proprietăți ale ordinului (1745-1821 / 1821-1873).

În condițiile în care populația școlară creștea se impunea constituirea unui nou local. Folosind pentru început o parte din fondurile Fundației „Margareta Bibits”, la care s-a adăugat apoi o contribuție substanțială a statului, între anii 1869-1873, s-a construit actualul edificiu școlar. Piatra de temelie a fost pusă în prezența lui Iosf Eötvös, ministrul învățământului și al cultelor. Lucrările de construcție au fost conduse de arhitectul Lajos Jiraszek după planurile arhitectului Josef Diecher din Budapesta. Clădirea este zidită în stil renaissance și se compune din două părți: clădirea principală, cu etaj, și corpul secund aflat în partea de apus unde există și sala de gimnastică. Intrarea, scările principale și sala festivă în care predomină elementele în stil baroc sunt impresionante. Întrucât fundația Bibits nu putea întreține școala, începând din 1895 statul și-a luat asupra sa această sarcină.

La 5 octombrie 1919 localul vechiului gimnaziu va deveni Liceul „Moise Nicoară”, primul liceu românesc de băieți din Arad. Ziarul local “Românul” consemna că sala festivă era plină „de toți cei care doreau să audă cuvântul românesc răsunând și afirmându-se pentru întâia dată într-un lăcaș de cultură românească.”. La evenimentul de atunci a fost prezent și Vasile Goldiș, în calitate de ministru, reprezentant al guvernului, iar în cuvântarea sa primul director, profesorul Nicolae Mihulin, vorbea despre menirea liceului și anume „să crească elevi care să devină buni cetățeni români și oameni de caracter” Și într-adevăr, mulți dintre cei care, au trecut ca elevi pragul acestei școli, au ajuns personalități de prim rang în cultura românească: profesori universitari, doctori în științe, literați, medici, ingineri, juriști, economiști, unii dintre ei devenind membri ai Academiei Române.

Edificiul a fost preluat de statul român în 1934. În anul 1955 a fost introdus pe lista oficială a monumentelor de arhitectură.

Reforma învățământului din 1948 a marcat începutul generalizării învățământului. Fostul liceu “Moise Nicoară” este denumit Școala Medie nr. 1 din Arad, iar în 1957 primește numele de „Ioan Slavici”, iar în anul 1965 i se acordă titulatura de liceu. Se revine la vechiul nume „Moise Nicoară” în 1991, iar, începând cu anul școlar 2000 – 2001, se va numi Colegiul Național „Moise Nicoară”, continuând prin rezultatele deosebite obținute de elevii săi aceeași tradiție de școală de elită, punct de referință în învățământul preuniversitar, recunoscut atât în plan local, național cât și internațional.

În anul 1998 s-a constituit Fundația „Moise Nicoară“, instituție cu caracter educațional, care și-a propus stimularea și sprijinirea materială a activităților extracurriculare ale elevilor și profesorilor din școala cu același nume.

 

 

Alte date selectate din istoria școlii, interesante și… inedite:

 

• În anul școlar 1850 – 1851 gimnaziul funcționa cu 7 clase, iar din cei 204 elevi ai școlii, 55 erau români (26,96%).

După ocupația părinților și cariera spre care se orientau (trecute în fișa matricolă), datele statistice erau următoarele:

Ocupația părinților	Nr. elevi	Cariera	Nr. elevi cls. I -VII
– agricultori	5	– preoți	26
– funcționari	7	– cantor biserică	1
– învățători	1	– cariera comercială	1
– preoți	30	– cariera economică (agricultură)	3
– văduve (mai ales de preoți)	7	– administrația publică	2
– negustor	1	– continuarea studiilor	22
– cetățeni	3	–
– neprecizată (elev crescut de bunici)	1	–

 

 

• În anul școlar 1910 – 1911 liceul funcționa cu 12 clase având 576 elevi, dintre care 81 elevi români (14,06%) cu profilul socio – economic al părinților mai variat. Orientarea carierei nu se mai menționaîn fișa matricolă.

Ocupația părinților	Nr. elevi
– agricultori	14
– mici proprietari	5
– grădinar	1
– brigadier silvic	1
– meșteșugar	1
– agent comercial	1
– funcționari	14
– preoți	16
– învățători	17
– subofițer	1
– profesor	1
– avocați	2
– medici	2
– ingineri silvici	2
– văduve	3

 

• Inițial obiectele de studiu s-au predat în limba latină, apoi în germană, în timp acestea fiind înlocuite cu limba maghiară. În 1844 limba maghiară s-a introdus și în administrația școlară.

 

• Studiul limbii române s-a introdus ca materie facultativă pentru prima dată între anii1863 – 1873, apoi din nou între 1892 – 1919. Între 1873 – 1892 limba română a devenit obligatorie pentru toți elevii români.

 

• Moise Nicoară a fost elev al gimnaziului din Arad în 1801-1802. A devenit în 1806, primul român ortodox din Imperiul Habsburgic, absolvent universitar. Era un cunoscător excelent al limbilor maghiară, germană, franceză și chiar turcă (numărul limbilor străine cunoscute de Moise Nicoară ar fi fost 15). Reprezentant de seamă al luptei pentru cauza națională și emanciparea Bisericii Ortodoxe Române.

• În clasa I din anul școlar 1860-1861 era elev și Ioan Slavici, în vârstă de 13 ani, născut la Șiria. Plătea „didactrul” (taxa școlară de pe vremuri) și locuia în cartierul sârbesc la Anton Szepesi pe strada Dimineții nr. 2. Tatăl său (Sava) era introdus în foaia matricolă ca mercator sau negustor. Erau precizate și date școlare, respectiv observații privind portretul moral al elevului. Moravurile erau bune, atenția statornică, hărnicia asiduă. La învățătură Ioan Slavici obținuse următoarele calificative: doctrina religiei – f. bine, limba latină – suficient, limba maghiară, limba germană, geografie și istorie – bine, matematică – suficient, fizică – lăudabil. Forma exterioară a lucrărilor scrise e corectă. Asistase întotdeauna la lecții. Între cei 84 elevi ai clasei, era clasificat al 34-lea.

Clasic al literaturii române, a facut parte din cercul „Junimii”. Creator al „realismului popular”, analist al sufletului țărănesc, a evocat în nuvele conflicte dramatice din viața satului. A scris romane de observare socială („Mara”) sau de evocare istorică („Din bătrâni”), comedii („Fata de birău”), drame („Gaspar Gratiani”), memorialistică („Lumea prin care am trecut”). Membru al Academiei Române.

 

• În toamna anului 1873, când se inaugurase actuala clădire, intrase la acest liceu Vasile Goliș (Laszlo), asfel încât în anul școlar 1875-1876 se afla în clasa a III-a. Calificativele primite erau de eminent la religie și istorie, apoi f. bine la celelalte obiecte. Amintirile colegului și prietenului său Ioan Suciu ni-l înfățișează pe Goldiș ca un elev meticulos, ordonat și deosebit de harnic, puțin cam egoist și încăpățânat, defecte ale copilăriei care s-au dovendit mai târziu calități deosebite în lupta politică purtată la Arad.

Licențiat în litere și filozofie, a fost unul dintre marii luptători pentru făurirea statului național român, raportor al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, ministru-șef de resort la Culte și Instrucțiune Publică, membru în Consiliul Dirigent.

 

• Alți absolvenți remarcabili ai liceului au fost:

Ioan Suciu – unul dintre conducătorii luptei pentru drepturile sociale și naționale ale poporului român din Transilvania, organizator al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, ministru-șef de resort la organizarea și pregătirea Constituantei în Consiliul Dirigent;
Emil Monția – muzicolog de seamă, legat de creațiile artistice ale poporului a valorificat tezaurul folcloric muzical;
Csiky Gergely – literat maghiar din a 2-a jumătate a sec. XIX. A colaborat la revista elevilor maghiari ai gimnaziului, ce apărea sub denumirea de Csengetü (Clopoțelul);
Mircea Stănescu – activitate prodigioasă pe tărâm cultural și politic. A înființat societatea Progresul a meșteșugarilor români. A condus populara revistă umoristică „Gura Satului”, între 1879-1882;

Atanasie Marian Marienescu – a studiat dreptul la Budapesta și Viena. A fost judecător la Pesta, apoi la Oradea. A făcut cercetări în domeniul istoriei românilor, filologiei, etnografiei și folclorului, membru al Academiei Române;

Corneliu Micloși – a fost printre profesorii fondatori ai Politehnicii din Timișoara, Director al Centrului de Cercetări Științifice și Tehnice din Timișoara, membru al Academiei Române;

Tiberiu Popoviciu – doctor în matematică, a creat școala clujeană de analiză matematică și școala românească de analiză numerică, membru al Academiei Române;

Caius Iacob – doctor în matematică, profesor universitar la Cluj și București. A publicat lucrări în domeniul mecanicii fluidelor și al analizei matematice, membru al Academiei Române, membru al Academiei de Științe din Paris;

Valeriu Novacu – profesor universitar la catedra de fizică a Universității din București, a avut contribuții în teoria câmpului electromagnetic, fizica particulelor elementare, mecanica cuantică și istoria fizicii, membru al Academiei Române;

sus