Colegiul National "Moise Nicoara" Arad

Mesaj către părinți

Stimați părinți,
 
Ne dorim cu toții ca educația oferită de Colegiul Național „Moise Nicoară” să se realizeze în condiții optime. De aceea, facem apel la sprijinul și implicarea dumneavoastră în organizarea anului școlar 2020-2021.
În acest sens, direcțiunea va convoca o ședință (față-în-față sau on-line, în funcție de numărul de participanți) în intervalul 
7-11 septembrie, la care avem rugămintea să participe președintele comitetului de părinți pe clasă și cel puțin încă un părinte (de preferință din domenii tangente cu organizarea, în aceste condiții, a procesului educativ) care să se implice activ cu recomandări bazate pe experiența profesională, material sau în orice alt fel).
Părinții care doresc să se implice sunt rugați să transmită dirigintelui numele, adresa de e-mail și numărul de telefon, pentru a putea fi invitați la ședință. Părinții care vor reprezenta clasele de început de ciclu (clasa a V-a și clasa a IX-a) pot trimite aceste date la adresa cnmnicoara@yahoo.co.uk, până în 5 septembrie
Vă mulțumim și suntem convinși că împreună vom parcurge cu bine și acest an școlar!
 
Director,
prof.dr. Diana Achim

sus