Prof. Ana Boariu

Şcoala Gimnazială „Constantin Ioan Motaş”, Mediaş

   Rezumat: Lumea contemporană este marcată de paradoxuri, fiind, simultan, o lume a cunoaşterii şi a fricii. Scientismul exacerbat, globalizarea, ruperea legăturilor cu sacrul au dus la apariţia unui om aparent liber, dar care este debusolat, deoarece şi-a pierdut reperele.

Educaţia transdisciplinară ar putea fi o cale de recuperare a „omului interior” care s-a pierdut în avalanşa haotică a prezentului.

Proiectul „Pământul în viziune transdisciplinară” poate  contribui la realizarea celor patru deziderate ale  educaţiei secolului XXI., contribuind la reconstrucţia fiinţei interioare, pentru a o pune în armonie cu sine şi cu o parte a lumii – pământul.

Cuvinte cheie: pământ, educaţie transdisciplinară, armonie

 Motto:

„Alternativa la neghiobia modernităţii nu mai poate fi decât(…)

bunătatea modernităţii. Iar bunătatea modernităţii ţine de încadrarea 

mijloacelor puse la dispoziţie de ea prin  scopuri şi idealuri care o

depăşesc şi care îi vin din vechimea noastră cea mai adâncă.

H.-R. Patapievici, Omul recent

 

„Fiinţa umană hrăneşte fiinţa umanităţii, iar fiinţa umanităţii

hrăneşte fiinţa umană”

Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea

Preambul

      Lumea în care trăim astăzi este o lume a paradoxurilor, fiind, simultan, o lume a cunoaşterii şi a fricii. Este o lume complexă, plinăde provocări şi probleme, de mutaţii şi transformări radicale, care nu au întârziat să alarmeze.

        Între numneroasele cărţi care trag un semnal de alarmă asupra fiinţării noastre, se distinge cartea „Transdisciplinaritatea-Manifest”  a lui Basarab Nicolescu,  prin noua viziune pe care o oferă asupra lumii şi a omului contemporan şi prin perspectiva pe care o propune ca răspuns la problemele contemporane, aparent  insurmontabile.

        În primul rând, explozia informaţională este fără precedent, ajungându-se la multiplicarea  alarmantă al disciplinelor, fapt care limitează cunoşterea şi, mai ales, o fragmentează, ducând la insularizări disciplinare, prin absenţa punţilor.  Cunoaşterea- ceea ce în secolele anterioare era dobândit înglobator, după îndelungi căutări- este acum dominată de o acceleraţie năucitoare, imposibil de acoperit de către un individ. Enciclopedismul nu mai este posibil. În acelaşi timp,  scientismul exacerbat – avertizează Basarab Nicolescu- este o armă cu două tăişuri, deoarece, având la îndemână toate aceste descoperiri, omul le poate folosi pentru  distrugerea sa:” Pentru  prima dată în istoria ei, umanitatea are posibilitatea de a se autodistruge cu totul, fără nici o posibilitate de revenire”[1].

    O altă  problemă bulversantă a lumii în care trăim este globalizarea, căci migrarea oamenilor dintr-o tară în alta, dintr-o lume familiară, cunoscută, cu mentalităţi şi tradiţii asimilate încă de la naştere, într-o lume nouă, cu tradiţii şi credinţe cărora trebuie să li se adapteze,  este adeseori traumatizantă. În acest caz,  nu se mai pune problema cunoaşterii în sens ştiinţific, ci problema integrării care presupune  un alt tip de cunoaştere: cunoaşterea de sine- a capacităţilor şi a limitelor fiinţei- precum şi cunoaşterea şi acceptarea celorlalţi, lucru extrem de dificil, după cum o dovedesc intoleranţa şi agresivitatea care proliferează în aceste timpuri, distrugând vieţi şi bunuri.

        Nu în ultimul rând, golirea universului de sacru- ca urmare a  scientismului, a tehnologiei avansate  şi a consumismului derivat din ea – duce la pierderea reperelor, la pierderea sensului şi la locuirea într-un frig metafizic, după cum îl numeşte Horia –Roman Patapievici. Rezultatul este „un Pământ fără Cer,  dedat frenetic tuturor magiilor care fuseseră odinioară gândite ceresc şi care acum circulă liber prin lume, asemenea unui Golem”[2] Aceste magii, „gândite ceresc” odinioară, când relaţia fiinţă-divinitate era însăşi esenţa existenţei, se traduc astăzi prin superstiţii  şi mitologii contrafăcute şi gratuite, dar care provoacă angoase şi temeri duse la extrem.

        Cea mai gravă consecinţă a celor enumerate mai sus este însă o nouă imagine a omului  comun, care apare mai barbar şi mai neajutorat ca oricând. H.-R. Patapievici portretizează dramatic: ”Oamenii de azi sunt cei mai bine hrăniţi, cei mai prosperi, cei mai liberi( sub raportul deplasării în spaţiu) pe care i-a cunoscut umanitatea. În acelaşi timp, sunt oamenii cei mai slabi de înger, cei mai dependenţi de confort şi de consum, cei mai aserviţi bunului plac al liberului arbitru, cei mai puţin autonomi în judecăţile lor, cei mai gregari ( faţă de Stat) pe care i-a cunoscut vreodată umanitatea”[3]. Risipiţi într-o lume zgomotoasă, „mutantă”, care îşi pierde substanţa sacră, înlocuind-o cu germenii foarte productivi ai limitării şi ai intoleranţei, dorind să fie mereu pe val, punând ”suprafaţa în locul profunzimii, viteza în locul reflecţiei, plăcerea în locul efortului”[4], ajung doar forme fără fond, ajung nefericiţi. Căci,  decojită de faţada polifonică, agitată, mereu în căutarea senzationalului şi a vizibilităţii, a consumului tot mai flămând, a nerăbdării  şi a loisirului afişat, lumea actuală, modernă, îşi dezvăluie vidul: plictiseala, oboseala, angoasa, deprimarea şi, în cele din urmă, lipsa sensului. Trăirea „prin delegaţie”[5] aneantizează”omul interior”, cel autentic, lăsând loc vidului. Iar când „ spaţiul interior se reduce la neant, spaţiul exterior poate deveni monstruos”[6].

         Fenomenul acestei mutaţii  nu a întârziat să-şi arate roadele. Lumea actuală nu este fericită, este o lume a temerilor şi a stresului, a angoaselor de tot felul. Un exemplu edificator este numărul 450 al Dilemei vechi care  propune tema anxietăţii (  foarte actuală) pe care Mugur Ciumăgeanu o vede „în mare măsură un efect nedorit al progresului social”[7].

          Recapitulând, lumea actuală pare condamnată fără apel, căci, progresând orgolios, şi-a năruit temelia sacră, iar „în era raţiunii triumfătoare, iraţionalul este mai activ ca niciodată” [8], ducând la „o triplă distrugere: materială, biologică şi spirituală”[9].

Şansa transdisciplinarităţii. Educaţia transdisciplinară

Este această situaţie fără ieşire? Scepticismului şi deprimării în faţa acestei tumultoase lumi haotice li se poate oferi un răspuns: există ieşire, dacă acţionăm până nu este prea târziu şi dacă, dincolo de  angoasele fireşti care ne bântuie, ne repoziţionăm faţă de noi, faţă de lume şi faţă de Dumnezeu. Transdisciplinaritatea poate fi o cale, un model, fără a se constitui „ nici într-o nouă religie, nici într-o nouă filosofie, nici într-o nouă metafizică, nici într-o ştiinţă a ştiinţelor”[10].(1) Ea are ca finalitate înţelegerea lumii, având ca imperativ unitatea cunoaşterii, ceea ce duce, implicit, la armonie între noi  şi lume. Necesitatea care se impune este o nouă cultură, transdisciplinară,  care are drept condiţie şi  avangardă trans-culturalul, aruncând punţi între diferitele culturi, pentru că fiinţele umane sunt, în fond, identice din punct de vedere fizic, biologic şi  spiritual, indiferent de cultura căreia îi aparţin.  Această cultură  nu se poate realiza decât printr-o educaţie transdisciplinară. O educaţie pe care trebuie s-o facem copiilor, dar, ca să reuşim, este absolut necesar să o asimilăm noi înşine, s-o interiorizăm noi, adulţii. Trebuie să ne regăsim”prezenţa”, iar acest lucru se poate face prin ştiinţă şi conştiinţă, „cei doi stâlpi ai viitoarei democraţii universale” care „se susţin reciproc”[11](2), pentru a intra în armonie, prin înţelegerea lumii prezente şi a locului şi rostului nostru în ea. „Avem tehnica, dar ne-am pierdut scopurile”, afirmă H.-R.Patapievici. Este timpul regăsirii scopurilor,  pentru că ceea ce vom deveni derivă din ceea ce dorim noi să devenim.

        Ce poate face şi trebuie să facă şcoala pentru  ca devenirea noastră să fie cu adevărat integratoare, păstrându-ne nealterată esenţa?

         Pentru realizarea unei educaţii adecvate timpului în care trăim, Raportul UNESCO  al Comisiei Internaţionale a Educaţiei pentru Secolul XXI ( Raportul Jaques Delors) evidenţiază cei patru stâlpi ai noului tip de educaţie: a învăţa să cunoşti, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti alături de ceilalţi şi a învăţa să exişti. Pentru toate cele patru deziderate ale educaţiei contemporane, transdisciplinaritatea vine să  ofere soluţii de aplicare, căci „atitudinea  transdisciplinară presupune şi gândire, şi experienţă interioară, şi ştiinţă, şi conştiinţă,  şi efectivitate şi afectivitate”[12]. Aş sublinia cuvântul afectivitate, atribut feminin, căruia Basarab Nicolescu îi conferă un rol aparte, esenţial, pentru că „ asigură legătura dintre noi şi noi înşine”, traversând nivelurile de realitate, fiind poate puntea cea mai trainică a existenţei/ Realităţii  noastre cunoscute.

Înapoi la natură. Un proiect transdisciplinar

Una dintre problemele abordate de Basarab Nicolescu este problematica morţii Naturii(  capitolul” Moartea şi resurecţia Naturii”), în care vede  originea celorlalte concepte mortifere ale modernităţii: „moartea lui Dumnezeu, moartea omului, sfârşitul ideologiilor, sfârşitul Istoriei”[13]. De-a lungul timpului, viziunea omului asupra naturii s-a schimbat. Istoricii ştiinţei consideră că au existat mai multe Naturi, iar ceea ce au în comun aceste naturi succesive în istorie este  însuşi omul. „Viziunea asupra Naturii dintr-o epocă dată – afirmă Basarab Nicolescu- depinde  de imaginarul predominant în acea epocă, dependent la rândul său de o multitudine de parametri: gradul de dezvoltare a ştiinţelor şi tehnicii, organizarea socială, arta, religia etc”[14].

       În cele ce urmează, mă voi referi la raportarea omului contemporan la natură, în acest timp deci, şi la noi.

       Este recunoscut faptul că existenţa omului nu poate fi separată de  existenţa naturii, că aceasta a influenţat toate componentele vieţii  sale ( arta, ştiinţele, religia, viaţa socială, – un bun exemplu fiind literatura în care tema naturii este o permanenţă.) Şi totuşi, atitudinea faţă de natură în realitatea contemporană românească dovedeşte o ruptură  şi o distanţare de natură, sau, mai curând o indiferenţă faţă de ea şi o ignorare a acesteia, natura fiind considerată un dat care nu are nevoie de atenţie şi de grijă. În pofida mişcărilor ecologiste şi a legislaţiei care urmăreşte –fără prea mare elan la noi-  protejarea  naturii înconjurătoare, identificarea vieţii oamenilor cu cea a naturii s-a pierdut. Iar absenţa  acestei legături este o angoasă în plus, în ciuda ieşirilor” în natură” care nu mai au nici o tangenţă cu ritualurile pământului. În ceea ce priveşte lumea oraşului, aici betonul  şi zidurile invadatoare au tăiat orice contact cu pământul, spaţiile verzi fiind marginale.

        În aceste  condiţii, abordarea  acestei teme la şcoală se impune cu necesitate, deoarece educaţia pentru natură- pentru natura noastră-   trebuie începută încă din timpul copilăriei mici şi continuată apoi de-a lungul vieţii.

       La Mediaş, pe lângă toate activităţile ecologice în care au fost implicaţi elevii şi profesorii, câţiva membri ai ANPRO, împreună cu profesori de alte specialităţi, au  realizat un ghid pluri- şi interdisciplinar, „Prin literatură, înapoi la natură”, urmărind să ofere un cadru metodologic pentru  activităţi  ce vizau atitudinea faţă de mediu, pornind de la textele literare. S-au avut în vedere cele patru elemente fundamentale: apa, aerul, pământul şi focul, precum şi vieţuitoarele.

      Acest demers poate fi continuat şi dezvoltat  printr-o abordare transdisciplinară, înglobatoare.

       În continuare, voi propune un scenariu pentru un proiect având în centru pământul  în abordare transdisciplinară.

Pământul viu

După cum afirma Howard Gardner, „nici un subiect nu poate fi epuizat din perspectiva unei singure discipline”[15], iar ştiinţa nu este singurul şi nici măcar cel mai important domeniu al cunoaşterii. Ea nu poate constitui niciodată o educaţie suficientă.”[16] De aceea, obiectivele unui astfel de proiect  vizează mai multe aspecte: experimentarea unei  metodologii inter-, pluri- şi transdisciplinare, formarea unei viziuni  integratoare a cunoaşterii  asupra pământului, înţelegerea legăturilor strânse între om şi pământ, cultivarea de valori şi atitudini pozitive care să contribuie la  armonizarea tinerilor cu viaţa planetei şi la  sporirea calităţii propriei vieţi.

Proiectul poate fi organizat pe cinci  module:

Pământul sacru:

– pământul în mitologie( scenarii cosmogonice): pluralitatea pământurilor (suprapământurile, pământul propriu-zis, subpământurile), mitologie romană, mitologie creştină

       Bibliografie: Victor Kernbach, „ Miturile esenţiale”, Luc Benoist, „Semne ,      simboluri şi mituri”, Biblia, Coranul

– pământul în ritualurile folclorice şi religioase: cultul pământului la români( cultul  fecundităţii şi al fertilităţii, cultul maternităţii, cultul morţii)

       Bibliografie: Romulus Vulcănescu, „Mitologie română”, Simion Florea Marian, „Naşterea la români”, „Nunta la români”, „Înmormântarea la români”

– simbolistica pământului

Bibliografie: Jean Chevalier, Alain Gheerbrant,”Dicţionar de simboluri”

-pământul în expresii şi locuţiun

Bibliografie:Vasile Breban, Gheorghe Bulgăr, Doina Grecu, Ileana Neiescu, Grigore Rusu, Aurel Stan, „Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti”

Viaţa pământului:

-formarea  şi vechimea pământului( explicaţie ştiinţifică)

– straturile pământului

– tipuri de pământ

– mişcările pământului ( cutremure, vulcani)

– pământul exterior: şes, deal , munte- plantele şi animalele

– pământul interior: metalurgia

– anotimpurile pământului

Rodul pământului

– lumea terestră- pământul, element fecund: agricultura

– lumea subterană: mineritul

Ipostaze ale pământului în literatură, pictură şi muzică

Selecţie şi recitări de texte literare: doine şi balade populare, poezii de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Lucian Blaga

Audiţie: Vivaldi, „Anotimpurile”

Pictură: Impresionismul

Pământul- casa noastră, viaţa noastră

– arhitectura: materiale – lemnul, piatra „moartă” (neşlefuită), piatra „liberă” (şlefuită), cărămida

– obiecte de lut: oale, farfurii, căni, ulcioare, jucării de lut ars

– casa- centrul lumii- dimensiunea simbolică a  casei, semnificaţia uşii şi a pragului: arhitecturi „ciudate” în România

– Ziua Pământului- 22 aprilie

– pământul în pericol: poluarea şi efectele ei- Lectură:Umberto Eco şi Eugenio Carmi, „Gnomii de pe Gnu”. Se va viziona fimul  „Wall-E” al regizorului Andrew Stanton

 

Dezbatere-Terra Mater şi noi

      Activităţile din cadrul proiectului vor fi coordonate de profesori de specialităţi  diferite( limba si literatura română, filosofie, religie, geografie, educaţie tehnologică, muzică, arte plastice, fizică, chimie etc.) şi pot fi antrenaţi arhitecţi, olari…pentru demonstraţiile practice.

În cadrul acestor activităţi,  se vor realiza expoziţii, prezentări power-point, desene, se vor face audiţii muzicale, mici spectacole lirice  şi lucrări practice la  care copiii vor lucra efectiv cu pământul.

Se recomandă o ieşire în natură cu dublu scop: relaxare şi observare a conservării mediului. Participanţii la proiect , elevi,  profesori şi invitaţi  vor consemna impresiile şi le vor comunica în cadrul dezbaterii.

      Ceea ce este important de urmărit într-un asemenea proiect este  atingerea celor patru deziderate ale educaţiei secolului nostru amintite mai sus. Acest lucru se poate face prin  antrenarea unui grup cât mai mare de elevi, provocând la aceştia reflecţia şi interogarea asupra sinelui, asupra celorlalţi şi asupra  pământului pe care îl locuim cu toţii. Al patrulea deziderat,”a învăţa să fim”, este „o învăţare permanentă a elevului de către dascăl, dar şi a dascălului de către elev. Construcţia unei persoane trece în mod inevitabil, printr-o dimensiune trans-personală”[17].

      Astfel, principiile educaţiei transdisciplinare focalizează asupra cunoaşterii intelectuale, afective şi corporale, menite să construiască 2omul deplin”, care nu şi-a pierdut facultatea esenţială: aceea de a se mira în faţa acestor Realităţi simultane şi succesive.

BIBLIOGRAFIE

1. Baricco, Alessandro, „Barbarii. Eseu despre mutaţie”, Humanitas, 2009, p.203
2. Ciumăgeanu, Mugur,  „Micuţa chinezoaică, psihoterapia şi anxietatea”, în „Dilema veche”, nr.450/ 27 spt.-3 oct. 2012
3. Gardner, Howard, „ Mintea umană. Cinci ipostaze pentru viitor”, traducere Radu Ciocănelea,  Ed. Sigma, Bucureşti, 2007, p.70
4. Nicolescu, Basarab, „Transdisciplinaritatea. Manifest”, traducere de Horia Mihail Vasilescu, Iaşi, Ed. Polirom
5. Patapievici Horia –Roman,  „Omul recent”, Humanitas, 2001

---