MIRELA MUREŞAN

Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Arad

De vorbă cu…

JEAN–PIERRE LEPRI, preşedintele Cercului de Reflecţie pentru o ”Educaţie”Autentică,   CREA-Apprendre la vie; membru fondator al CIRET, formator, inspector, director, expert-consultant pentru UNESCO pentru diverse guverne, în Africa, America, Asia, Oceania şi Europa de Nord.

Interviul a fost acordat cu prilejul vizitei sale la Arad, în contextul „săptămânii altfel”.

Cu ce ocazie vă aflaţi în România, la Arad?

            Am fost invitat la Arad de către Centrul de Aplicaţii Transdisciplinare în Educaţie, de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”. De mai bine de un an port o corespondenţă consistentă cu doamna profesoară Mirela Mureşan, pe care am cunoscut-o prin intermediul academicianului Basarab Nicolescu, care, la rândul său, a fost oaspetele acestui cunoscut colegiu. În decembrie, anul trecut, am publicat o carte intitulată La fin de l’education?, pe care am trimis-o doamnei Mirela; ea a considerat-o de interes şi, prin urmare, a scris o recenzie, pe care a publicat-o în România. Am acceptat cu plăcere să vin la Arad în această săptămână, care, am înţeles că e diferită, pentru a ţine câteva cursuri/ateliere cu elevii şi profesorii arădeni şi pentru a-mi promova cartea şi mai ales ideile în care cred; bineînţeles, cele privitoare la „educaţie” (la educare- n.t)

Numele dumneavoastră este întotdeuna legat de CREA- Apprendre la vie, cercul de reflecţie asupra educaţiei pe care l-aţi înfiinţat şi pe care îl şi coordonaţi. Puteţi să ne spuneţi care ar fi obiectivele sale majore, finalităţile acestui Cerc ? Care ar fi principalele sale tipuri de activităţi, publicul–ţintă etc. La urma urmei, de ce aţi considerat necesar să înfiinţaţi o asemenea organizaţie?

CREA (Cercul de reflecţie pentru o “educaţie” autentică)  urmăreşte pur şi simplu crearea unui cadru adecvat, oportunitatea de a reflecta asupra actului de a educa. Nu vizează nimic anume, nicio anume metodă, nicio anume teorie …Ci pur şi simplu este un laborator care încearcă să „elaboreaze” idei despre  educaţie şi formare. Este un cerc virtual, care numără, în prezent, peste cinci mii de persoane; persoane interesate de educaţie/ educare. Intră şi poate participa oricine e interesat; nu se cere niciun formular de înscriere, niciun fel de angajare sau angajament pentru membrii acestui cerc. Întâlnirile sunt organizate şi se desfăşoară periodic. Este suficient să te înscrii via mail, pentru a putea avea acces la materialele elaborate. Cercul cuprinde deopotrivă profesori, învăţători, părinţi, din toate ţările lumii etc.; adică pe toţi cei care sunt interesaţi şi preocupaţi de nevoile de educare ale omului. CREA îşi propagă şi  difuzează ideile gratuit către toţi cu care a luat contact, în trei modatiălţi distincte: în scris (prin mesaje electronice), prin difuzarea de videoclipuri ale atelierelor organizate sau prin întâlniri directe cu cei interesaţi (in vivo). Toate aceste trei modalităţi de difuzare a ideilor pot fi accesate la adresa site-ului organizaţiei, care este: education-authentique.org. Specificul acestui cerc de reflecţie asupra educaţiei/ educării constă tocmai în faptul că el reuşeşte să adune şi să propage idei şi sugestii diferite faţă de discursul „oficial” asupra educaţiei; tocmai de aceea este unica organizaţie din lume, care se ocupă cu aşa ceva. Ea se instituie ca  un organ autonom de reflecţie şi difuzare a acestor idei. De aceea participarea oricui doreşte este liberă, indiferent de convingerile sale.

Ce înseamnă,de fapt, Apprendre la vie- (a învăţa viaţa, a învăţa să trăieşti), sintagma care însoţeşte numele organizaţiei dumneavoastră?

Pentru CREA,  „a învăţa” este considerat o capacitate înnăscută a oricărui om, un dat natural. Această capacitate instinctivă a omului, nu se învaţă; ea este nelimitată atât în ceea ce priveşte durata (învăţăm tot timpul vieţii), cât şi cantitatea (putem învăţa oricât de mult).Practic, am putea spune că a trăi însemnă a învăţa şi viceversa. Fiecare învaţă la fel de natural, precum respiră sau digeră, în fiecare moment al existenţei sale, de la naştere până la moarte. Dacă nu ar fi aşa, dacă nu am învăţa în fiecare clipă, nu am supravieţui. Învăţarea este un act strict individual: nimeni nu poate învăţa în locul meu şi nimeni şi nici eu nu pot învăţa în locul nimănui. Cu alte cuvinte, nu pot să nu învăţ; nu pot să îmi permit să nu învăţ.

Prin urmare, având în vedere noţiunea de a învăţa, pe care tocmai aţi explicat-o, se pare că noţiunea de învăţare este total independentă şi necondiţionată de noţiunea de a preda. Se creează astfel o contradicţie între  discursul „oficial” privind predarea-învăţarea şi poziţia dumneavoastră; în şcoală, aceste două noţiuni sunt intim legate, inducând ideea că pentru a învăţa, ai nevoie de cineva care „să îţi predea”. Puteţi explica în câteva cuvinte cum vedeţi dumneavoastră relaţia predare-învăţare?

Dacă ar fi să rezum noţiunea de „a educa”, aşa cum este ea înţelasă şi se practică azi, în majoritatea ţărilor lumii, aş putea formula aşa: „a educa” înseamnă a te institui în postura de a spune altuia ceea ce e mai bine pentru el. A pretinde că ştii mai bine ceea ce e bine pentru cineva, înseamnă a institui, de fapt, conştient şi programatic, o relaţie de tipul dominator-dominat sau stăpân-supus. Oricât ai dori de sincer acel „bine”, el nu schimbă această relaţie care este una de inegalitate, de asimetrie, o relaţie ierarhică între educator şi cel educat. Prin urmare, a învăţa este categoric distinct faţă de a educa sau „a preda”. Fiecare învaţă foarte multe lucruri în viaţă, fără să i le „predea” cineva, după cum, multe lucruri care ne-au fost predate, nu le-am învăţat niciodată. În concluzie, nu există practic nicio relaţie între a preda şi a învăţa: poate să mi se predea foarte mult şi foarte multe şi să învăţ foarte puţin (chiar eu însumi pot mărturisi faptul că am rămas cu foarte puţin după cei cinsprezece ani de şcoală pe care i-am urmat obligatoriu).  Dimpotrivă, pot spune că am învăţat mult şi multe mai ales după ce am terminat şcoala: acele lucruri care m-au intersat şi de care aveam efectiv nevoie. Confucius a afirmat odată ceva foarte adevărat despre această relaţie: „cu cât există mai mulţi profesori, care predau, cu atât sunt mai puţini elevi care învaţă ceva”.

Prin urmare, a învăţa este un act personal, care depinde de mine, nu de profesori; mai mult decât atât, în şcoală sunt deturnat de la posibilitatea de învăţa ceea ce mă interesează, atunci când mă interesează, căci trebuie să ascult ceea ce mi se predă, chiar dacă acel lucru nu are nicio legatură cu persona mea şi cu nevoile mele. Nu voi putea învăţa niciodată ceea ce nu are un sens pentru mine şi pentru persoana mea.

 Ce părere aveţi despre ceea ce azi numim e-lerning sau învăţarea prin internet? Care ar fi limitele şi perspectivele unei asemenea surse/resurse de învăţare?

Important de reţinut este faptul că învăţ doar ceea ce eu consider a avea un sens, un înţeles pentru mine. Pot învăţa şi dintr-o experienţă personală, şi dintr-o carte, şi de la un profesor/mentor, şi de pe stradă, şi de la televizor…etc. Devine mai puţin important de la cine sau de unde învăţ, atâta timp cât eu sunt acela care decid ce doresc să învăţ, de la cine, în ce moment, cât timp sau cât de mult. Aşadar, a învăţa prin internet nu este nici mai bine, nici mai rău, decât varianta tradiţională. A învăţa nu depinde nici de profesor, nici de media, ci numai de mine şi de cele trei condiţii deja menţionate.

Cosideraţi că această formă de învăţare electronică, adică prin intermediul internetului, poate constitui o soluţie pentru generaţia actuală de tineri ?

Internetul îmi oferă şansa de învăţa o mulţime de lucuri ; pune la dispoziţia mea o mulţime de cunoştinţe şi informaţii. Îmi oferă chiar libertatea de a alege ce să învăţ, momentul în care să învăţ şi cât de mult doresc să învăţ (din punct de vedere cantitativ) ; acestea nu mi le mai impune nimeni. Dar internetul nu poate fi considrat a priori singura soluţie sau „soluţia”. Nu poate deveni singura soluţie, pentru că a învăţa trece mai întâi prin câteva faze anterioare: cea de dorinţă de a învăţa, de asimilare a celor învăţate (de încorporare a lor) şi apoi cea de a re-exprimare/formulare şi utilizare a celor învăţate, faze care nu se realizează cu necesitate doar prin internet. Experienţele de învăţare şi relaţiile fiecărui om în şi cu lumea în care trăieşte sunt mult mai complexe şi nu pot fi limitate la internet, deşi lumea în care trăim îl include, desigur.

Interviul a fost realizat şi tradus de Mirela Mureşan,

Colegiul Naţional „Moise Nicoară” , Arad