Andrei Chindriș, clasa a IX-a A

                                                          Colegiul Naţional „Moise Nicoară” , Arad

                                                       “Știința rămâne o modalitate neutră de a   explica lucrurile, nu una împotriva lui Dumnezeu sau atee”

Încerc să vă supun atenţiei o carte care merită citită. Lectura ei este provocatoare, incitantă. Desigur, tema acestei cărţi ar merita îndelungi dezbateri, schimburi de idei şi un dialog consistent între toţi cei care sunt preocupaţi de a găsi sensul existenţei lor în lume.

“Ştiința rămâne o modalitate neutră de a explica lucrurile, nu una împotriva lui Dumnezeu sau atee”[1]. Mi se pare că aceasta este una dintre cele mai importante idei din binecunoascuta carte a lui Owen Gingerich, Universul lui Dumnezeu[2] ; o dovadă că știința nu ar trebui să intre în conflict cu religia. Owen Gingerich,  este  cercetător și profesor de astronomie și de istorie a științei la Universitatea Harvard, fiind membru al multor academii de știință americane

Culegerea de eseuri “Universul lui Dumnezeu” conține trei conferințe ţinute de distinsul profesor american, un prolog și un epilog. Toate dezbat aceeași problemă, coexistența științei și religiei, într-un context în care se găsesc destule argumente care să ateste faptul că cele două nu pot exista, în acelaşi timp, cu pretenţia de a avea valoare de adevăr. Şi totuşi, cartea demonstrează contrariul. Astfel, tot, ceea ce este științific explicabil, are un suport metafizic, evidenţiindu-se faptul că la originile materiei stau în puterea superioară a unui creator ce a făcut totul cu intenție și scop. În același mod, se arată cum tot ceea ce este științific inexplicabil poate fi explicat de către religie, iar ceea ce nu este explicat din punct de vedere religios, poate deveni explicabil datorită științei. Tocmai această bună “prietenie” între religie și știință m-a determinat să-mi doresc să citesc prezentul volum. După lecturarea sa, consider că adepţii ştiinţei şi cei ai religiei ar trebui să stabilească un dialog constructiv, care să conducă la o bună înţelegere reciprocă; ajutorul acordat reciproc, poate chiar indirect, prin descoperiri sau revelaţii este deopotrivă în beneficiul ştiinţei şi al religiei, contribuind astfel al înţelegerea lumii prezente şi la unitatea cunoaşterii.

Legătura dintre ştiinţă şi religie, este asigurată de prezenţa intenţiei şi a scopului [3].Această intenţie şi acest scop însoţesc toate argumentările din “Universul lui Dumnezeu”. Owen Gingerich arată că orice obiect material a fost creat de către Creator cu un anumit scop și o anumită intenție și nimic nu se mișcă fără voia Sa. Astfel, se poate înțelege că universul nu este haos, că niciun corp ceresc nu se mișcă fără o voință superioară celei deținute de om, ci totul a fost și este atent calculat.

Capitolul întâi, “Este mediocritatea o idee bună?” (mediocritatea – “concepţia potrivit căreia noi, oamenii, nu ne putem făli cu o identitate unică sau specială”[4]; astfel, Pământul devine o planetă ca oricare alta), are la bază ideea mediocrității și prezintă cum au influențat evoluția științei Nicolaus Copernic, Galileo Galilei, Johannes Kepler (care sunt menționați și citați pe tot parcursul cărții) și alți fizicieni și astronomi consacrați. Preluând ideea mediocrităţii ca fiind corectă, s-a ajuns, începând cu Copernic, la o cosmologie heliocentrică, în care centrul Sistemului Solar era Soarele, iar Pământul se rotea în jurul lui. Acceptând premisa mediocriăţii, a luat naștere şi ideea vieții extraterestre inteligente și a început căutarea acesteia (SETI – Search for ExtraTerestrial Intelligence).

Cât priveşte geneza universală, concepută anume pentru posibilitatea apariţiei omului, autorul mărturiseşte: “Pentru a obține un echilibru între energia de expansiune și forțele de frânare ale gravitației a fost nevoie de o precizie extraordinară – o asemenea precizie, încât pare că universul a fost proiectat special pentru umanitate.”[5] Acest citat mi-a atras atenția încă de la început, deoarece este o dovadă a existenței Creatorului și a Proiectului.

“Îndrăznește un om de știință să creadă în Proiect?” (titlul celui de-al doilea capitol ce cuprinde și citatul de mai sus) este o altă întrebare la care autorul încearcă să dea un răspuns, cu ajutorul multor argumente. Din punct de vedere științific, se pare că multe elemente lipseau în momentul în care a fost creat universul. Dar, “ceea ce la prima vedere părea o greșeală a lui Dumnezeu se dovedește unul dintre cele mai ingenioase succese ale Creatorului.”[6], deoarece totul fusese atent plănuit. Dacă aceste elemente  ar fi existat, rezultatul nu ar mai fi fost același. Deci, încă o dovadă a supremației Creatorului.

Owen Gingerich răspunde într-un final la întrebarea care constituie titlul capitolului: “[…] cred și că  prin Cartea Naturii, cu toate detaliile ei uimitoare – firul de iarbă, absenta masă cinci sau complexitatea incredibilă a ADN-ului – este sugerat un Dumnezeu al scopului și un Dumnezeu al proiectului. Și cred că această credință nu mă face să fiu mai puțin om de știință.“[7]

“Când se va descompune o particulă de uraniu?“[8] sau “Mutațiile sunt și altfel decât matematic aletorii?”[9] sunt doar două dintre întrebările fără răspuns (capitolul al treilea) la care Owen Gingerich încearcă să dea un răspuns plauzibil. Însă, în tot ce afirmă, există legătura dintre spiritual și material, între universul creat și Creator. Totul este raportat la originile universului și la cum a luat el naștere și este privit atât din punct de vedere spiritual, cât și științific.

Modul în care sunt tratate problemele din această carte mi-a satisfăcut pe deplin așteptările. Iar faptul că nu există da SAU nu , ci da ȘI nu în același timp a avut rolul de a-mi capta și mai mult atenția. De multe ori, părerile mele coincideau cu cele ale lui Owen Gingerich

“Fără a ști prea bine care este scopul universului, putem cel puțin presupune că într-un anumit mod suntem parte a acestui scop și că probabil înțelegerea universului este parte a acestui scop […] Pentru mine, acesta este universul lui Dumnezeu.”[10].

Aceasta este afirmaţia care m-a impresionat cel mai mult, prin puterea ei convingătoare: Faptul că viața constă și în alte lucruri decât cele materiale, cum ar fi conștientizarea motivului și a scopului pentru care am fost creați – doar așa ne putem da seama de măreția lui Dumnezeu. Consider că, după lecturarea paragrafului de față, oricine ar începe să-și pună întrebări. Deoarece, din punctul meu de vedere, acesta este scopul volumului “Universul lui Dumnezeu”, să facă cititorul să aibă cât mai multe întrebări în legătură cu interacțiunea dintre știință și religie, iar la final, toate nelămuririle să fie înlăturate.