Adelina Ursu, clasa a X-a F,

Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Arad

                                                                                               Coordonatori: prof. Janina Flueraş, prof. Mihaela Motorca

Simt cum vântul îmi adie cărarea, înlătură bariera dintre viaţă şi moarte, dar stigătele şi pustietatea se împletesc într-un cântec îngrozitor care-mi străpunge urechile şi… apoi o linişte totală se lasă şi îmi dă un chef nebun de viaţă. Stau privindu-mă cum mor, iar apoi sunt mai viu ca niciodată. Îmi aştern gândurile alături de mine, în groapă, apoi mă trezesc păşind pe câmpii şi cântând de bucurie.

O pace simt atunci când mor, moartea mi-a deschis sufletul şi simt cum renasc. Trăiesc şi mor în acelaşi timp, fără măcar să trag aer în piept. Trăiesc murind în fiecare zi din viaţă, împletindu-mi moartea cu viaţa ca o coroană, apoi stau şi mă gândesc adormind sub cerul întunecat şi trezindu-mă alături de soare.

Moartea e cea care mă ţine în viaţă şi mă face să cred că voi continua să exist. Chiar dacă într-o zi am să mor, ştiu, ştiu sigur că am să trăiesc veşnic, exact ca un infinit, ca o gaură neagră al cărei fund nu există.

Şi continui, continui să mor trăind, iar apoi să trăiesc murind, fără să realizez că eul din mine piere, se stinge încet ca o stea când noaptea trece. Observ că a mai trecut o zi, simt un gol, o moarte ce mă roade şi o viaţă care mă sufocă. Privesc cerul, apoi marea şi mă gândesc că între ele există o legătură: aerul. El este cel care le leagă, el face ca marea să simtă iubirea cerului, iar cerul să vadă frumuseţea mării.

Aşa sunt viaţa şi moartea, ele se leagă prin speranţă sau iubire, poţi iubi murind, ştiind că vei trăi alături de iubire, sau poţi trăi iubind ştiind că vei muri alături de ea. Îmi închid ochii şi las să se strecoare o lacrimă pe obraz. Încet, încet îmi redeschid ochii, apoi îmi continui drumul, ca pe o bandă spre infinit, aşteptând o lună plină şi un soare cald. Renasc într-o lume în care eul meu nu mai există, ci doar o linişte, doar o pace, doar o bandă care mă ridică spre cer sau mă coboară spre mormânt.

Tac şi simt cum banda mă înconjoară, alerg pe ea ca un simplu călător ce caută sfârşitul care de fapt nu există şi începutul acolo unde încă nici nu a existat.